Radu Țincu, medic ATI la Spitalul Floreasca din București, a vorbit despre „hepatita misterioasă”.
„Adenovirusul este un virus cu care copiii se îmbolnăvesc frecvent şi care determină simptomatologie digestivă. Există posibilitatea să fie o problemă de imunitate în cazul acestor copii sau acest adenovirus să fi suferit anumite mutații care să-l fi făcut mai agresiv pentru zona hepatică. Majoritatea copiilor diagnosticați în întreagă lume cu această hepatită misterioasă au fost confirmați şi pentru adenovirus, dar nu toţi Ceea ce pune sub semnul întrebării dacă într-adevăr singura cauză a acestei hepatite misterioase este această infecţie cu adenovirusul 41. Mai rămân în discuție şi alte ipoteze, cum ar fi afectări ale imunității, unele dintre ele determinate chiar de lockdown, ceea ce este explicabil”, a spus, sâmbătă, medicul Radu Țincu.
„O altă ipoteză de lucru ar fi să fie un alt adenovirus mutant care să nu fie în cele 41 şi sigur se mai ia în calcul, după ultimele declarații din ultimele zile, să fie vorba de un SARS-CoV-2 mutant însă această ipoteză este cu atât mai puţin posibilă", a precizat dr. Radu Ţincu.
„Dacă luăm în calcul varianta adenoviruslui, este clar că este infecţie pe cale orală. Igiena mâinilor, igiena alimentară, să fie extrem de atenți la simptomatologia digestivă cu greaţă, vărsături, diaree, dureri abdominale, iar când această simptomatologie apare să ia legătura cu medicul de familie.
Următoarea etapă care duce spre hepatita acută este îngălbenirea pielii, colorarea urinii şi decolorarea scaunului. Dacă unul din aceste simptome apar, să se prezinte de urgenţă la spital pentru evaluarea de specialitate", a spus Radu Ţincu la Antena 3.
Săptămâna trecută, CDC a emis o alertă de sănătate către medici pentru a raporta autorităţilor cazurile suspecte de hepatită de origine necunoscută.
Amintim că, într-un interviu exclusiv pentru DC News, medicul Adrian Marinescu a spus: „Fără discuții că România este pregătită pentru o astfel de provocare. Pentru a o defini, însă, trebuie să știm mai mult. Nu ne așteptăm, în niciun caz, că va fi o altă pandemie. Sunt cazuri extrem de clare și s-ar putea să fie vorba de un diagnostic pe care îl punem, urmărind cu o mai mare atenție aceste situații. Mie mi se pare că o atenționare care vine repede, din partea Organizației Mondiale a Sănătății, este binevenită și demonstrează că lucrurile s-au activat în acești doi ani și jumătate și avem o experiență în așa fel încât să acționăm preventiv încă de la început.”
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu