Hepatita misterioasă se extinde în Marea Britanie. Alți 20 de copii au fost diagnosticați

Sursă foto: Unsplash (@nci)
Sursă foto: Unsplash (@nci)

În Marea Britanie au fost confirmate alte 20 de cazuri de hepatită misterioasă. 

Autorităţile sanitare britanice au confirmat vineri alte 20 de cazuri de hepatită de origine necunoscută la copii de sub 10 ani, bilanţul total al cazurilor urcând la 222 în această ţară, relatează EFE. Potrivit Agenţiei britanice pentru securitate sanitară (UKHSA), dintre cazurile confirmate 158 au fost raportate în Anglia, 31 în Scoţia, 17 în Ţara Galilor şi 16 în Irlanda de Nord, agenţia precizând că nu s-a semnalat niciun deces.

Majoritatea cazurilor corespund minorilor cu vârsta sub 5 ani, care iniţial au prezentat simptome de gastroenterită urmate de icter (colorare în galben a pielii ca urmare a creşterii nivelului de bilirubină), transmite Agerpres. Consiliera medicală a UKHSA, Renu Bindra, a informat că studiile sugerează "asocierea cu un adenovirus şi că se explorează această legătură, alături de alţi factori care ar fi putut interveni, precum infecţii prealabile inclusiv cu COVID-19".

"Colaborăm cu alte ţări care se confruntă cu o recrudescenţă a cazurilor pentru a împărtăşi informaţii şi a afla mai multe despre aceste infecţii", a declarat consiliera mediilor locale.

"Probabilitatea ca minorii să dezvolte hepatită continuă să fie extrem de scăzută. Menţinerea măsurilor igienă şi de a se asigură că copiii se spală bine pe mâini ajută la reducerea răspândirii multor infecţii comune, inclusiv adenovirusul", a subliniat Renu Bindra.

La începutul lunii au apărut mai multe cazuri de hepatită cu debut brusc

Potrivit Agenţiei britanice pentru securitate sanitară (UKHSA), au fost recenzate 13 cazuri, numărul total al cazurilor în Regatul Unit ajungând la 176 în data de 10 mai. Nu era înregistrat niciun deces.

Dintre cazurile confirmate, 128 sunt în Anglia, 26 în Scoţia, 13 în Ţara Galilor, iar 9 în Irlanda de Nord. Oficiali din domeniul sanitar continuă să investigheze cazurile de hepatită cu debut brusc la copiii cu vârsta sub 10 ani identificate începând cu ianuarie 2022.

Virusurile obişnuite care cauzează hepatită (de la hepatita A la hepatita E) nu au fost detectate în aceste cazuri. Citește continuarea AICI

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel