Herman Goossens, expert în microbiologie, a vorbit despre finalul pandemiei de COVID-19.
Profesorul de microbiologie Herman Goossens, expert al Universității din Anvers, a făcut o predicție despre durata pandemiei care nu are darul de a ne liniști.
Herman Goossens este de părere că SARS-CoV-2 nu va deveni inofensiv până în anul 2025.
Într-un fel, aprecierea microbiologului belgian ar trebui să ne liniștească, dat fiind faptul că acesta apreciază că pandemia se va sfârși, iar COVID-19 nu va deveni o boală endemică. Acesta se teme chiar de un al patrulea val în toamna viitoare.
”Un al patrulea val ne așteaptă în toamnă. Testarea poate încetini, dar nu poate preveni îmbolnăvirea”, a declarat profesorul care apreciază că abia în a nul 2025 Covid-19 va ajunge într-o formă inofensivă, ca și alți viruși care cauzează în mod regulat răceli.
Pentru el, cetățenii au dreptul să știe toate scenariile. Vara lui 2021 se va asemăna mai mult cu cea ce anul trecut decât cu cea din 2019. ”Trebuie să nu mai facem oamenii să creadă că totul va fi rezolvat cu vaccinuri”, a continuat microbiologul. ”Nu este corect. Nu știm cât timp ne protejează vaccinul”.
”Virusul va continua să prolifereze cel puțin unul până la doi ani” a explicat expertul după care a mai apreciat că vaccinarea este utilă, dar ”noile variante pot pune din nou în pericol grupurile vulnerabile”, citează DC BUSINESS.RO
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu