Hewlett-Packard concediază încă 5.000 de angajaţi

Compania americană Hewlett-Packard va disponibiliza încă 5.000 de angajaţi, asta în condiţiile în care, luni, a făcut public planul de scindare a grupului în două entităţi diferite. Numărul total al concedierilor din programul început în urmă cu trei ani va ajunge la 55.000, potrivit Mediafax.

Noile disponibilizări reprezintă o parte a programului de restructurare iniţiat sub comanda CEO-ului Meg Whitman, care e preluat conducerea HP în 2011.

În prezent, compania are aproximativ 300.000 de angajaţi în întreaga lume.

Anunţul despre noile concedieri a fost făcut de Whitman, în contextul în care grupul urmează să se separe în două companii diferite până în septembrie 2015.

Astfel, compania care va prelua operaţiunile actualei divizii de hardware şi servicii pentru companii va fi condusă de CEO-ul HP, Meg Whitman, care va deţine şi funcţia de preşedinte a afacerii cu imprimante şi calculatoare, se arată în comunicatul citat de Bloomberg.

Citește și: HP a redevenit cel mai mare producător de PC-uri la nivel mondial

În schimb, în fruntea companiei rezultate din desprinderea diviziei de calculatoare personale şi imprimante se va afla Dion Weisler, unul dintre vicepreşedinţii HP, care conducea această unitate a actualului HP.

Din 2011, de când Whitman a preluat conducerea companiei, HP a lansat produse noi şi a făcut concedieri, pentru a reduce costurile.

HP nu a mai ţinut pasul cu competitorii săi, întrucât clienţii s-au orientat către smartphone-uri şi tablete, iar anul trecut şi-a pierdut poziţia de lider pe piaţa calculatoarelor personale, Lenovo devenind cel mai mare producător de astfel de echipamente.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel