Hezbollah a lansat în premieră o rachetă balistică asupra Tel Avivului - Video

Foto: Agerpres
Foto: Agerpres

Locuitorii din Tel Aviv s-au grăbit către adăposturile antiaeriene miercuri dimineaţă, când gruparea şiită libaneză Hezbollah a tras în premieră o rachetă balistică asupra oraşului.

Citește și - Hezbollah a lansat 90 de rachete spre o bază militară din Israel

Forţele de Apărare ale Israelului (IDF) au anunţat că sistemul de apărare antiaeriană Arrow a interceptat racheta, transmite agenţia de presă israeliană TPS. 

Hezbollah a confirmat lansarea rachetei, care a declanşat sirenele de avertizare în mai multe comunităţi de coastă, inclusiv în Netanya. Hezbollah a anunţat miercuri că racheta a vizat sediul Mossad de lângă Tel Aviv, despre care spune că este responsabil pentru moartea liderilor săi şi aruncarea în aer a pagerelor şi walkie-talki-urilor deţinute de membri ai grupării, conform Reuters.

Video

Youtube video image

Hezbollah a lansat sute de rachete şi obuze asupra Israelului în ultimele zile

Mişcarea Hezbollah din Liban, susţinută de Iran, a lansat sute de rachete şi obuze asupra Israelului în ultimele zile, pe fondul intensificării tensiunilor în sudul Libanului, aminteşte Reuters. Armata israeliană a desfăşurat cele mai ample bombardamente săptămâna aceasta, care au vizat lideri ai Hezbollah şi au lovit sute de ţinte în adâncul Libanului, raidurile soldându-se cu peste 500 de morţi şi mai bine de 1.800 de răniţi.

Marţi, într-un raid israelian asupra capitalei libaneze Beirut a fost ucis un comandant al Hezbollah, Ibrahim Qubaisi, care conducea forţa de rachete şi obuze a grupării. EFE relatează că biroul premierului israelian Benjamin Netanyahu a declarat că acesta va avea miercuri consultări cu autorităţile din domeniul securităţii cu privire la continuarea atacurilor din Liban, iar joi va călători la New York pentru a-şi ţine discursul la ONU, de unde se va întoarce sâmbătă, notează Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri


Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
NoMy - smt4.5.3
pixel