Hezbollah, amenințări cu războiul. Mesaj către Israel

Liderul Hezbollah, Hassan Nasrallah, a susţinut marţi că mişcarea sa pro-iraniană este mai puternică decât oricând, transmite dpa. 

"Rezistenţa (Hezbollah) din Liban, cu armele, personalul, expertiza şi capacităţile sale, este mai puternică decât oricând", a arătat Nasrallah, într-un discurs televizat pentru a marca ziua în care, în urmă cu 12 ani, lua sfârşit războiul dintre Israel şi Hezbollah. 

Hezbollah este acum mai puternică decât armata israeliană, a susţinut liderul mişcării, care nu s-a arătat speriat de nicio ameninţare de război. 

"Dacă cineva doreşte să înceapă un război, este binevenit să o facă. Noi suntem pregătiţi pentru asta şi vom învinge", a spus Hassan Nasrallah. 

Israelul a lansat în 2006 un război de 33 de zile împotriva Hezbollahului, cu lupte ce au avut loc de-a lungul Libanului. 

În ce priveşte situaţia din Siria, unde Hezbollah s-a aflat alături de forţele preşedintelui Bashar al-Assad din 2011, Nasrallah a apreciat că gruparea va celebra victoria "foarte curând".

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel