Hidroelectrica intră în insolvență

hidroelectrica
hidroelectrica

Instanța a decis ca Hidroelectrică să intre în insolvență. Preşedintele Consiliului de Administraţie al companiei, Remus Vulpescu a spus, marţi, că Hidroelectrica este un dezastru de management.

Agenţia de evaluare financiară Moody's a coborât cu patru trepte ratingul Hidroelectrica, de la "Ba1" la "B2", după ce compania şi-a cerut insolvenţa, şi a atribuit perspectivă negativă, avertizând că ar putea urma o nouă retrogradare, informează Mediafax.

 Creşterea riscului de neplată în urma cererii de intrare în insolvenţă "ar putea accelera maturităţile datoriilor dincolo de capacitatea companiei de a-şi respecta obligaţiile şi ar putea reprezenta un obstacol semnificativ pentru eventuale încercări de a atrage noi finanţări", avertizează agenţia.

 Evaluarea se va concentra pe rezultatul şi consecinţele deciziei Tribunalului Bucureşti privind cererea de intrare în insolvenţă a Hidroelectrica, dar şi pe acordarea, sau nu, de către Guvern, a unui sprijin financiar pentru a se asigura că societatea va continua să-şi onoreze obligaţiile, se spune în comunicat.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel