Hidroelectrica, profit uriaș în primele 9 luni și câștig record estimat

Alegeri prezidentiale 2024

Compania Hidroelectrica anunță un profit brut de 681 milioane lei pentru primele nouă luni ale anului și estimează că va încheia 2013 cu un "profit record", care va permite recapitalizarea companiei după pierderile de anul trecut, scrie

Potrivit unui comunicat de presă, Hidroelectrica a depăşit, în primele șase luni, în mod constant indicatorii de performanţă prevăzuţi în buget, evoluţia menţinându-se şi după închiderea procedurii insolvenţei, în condiţiile unui an deficitar din punct de vedere hidrologic, a scăderii cererii pe piaţa energiei electrice şi a preţurilor de livrare.

"Până la finele lunii septembrie, Hidroelectrica a produs şi livrat 11.336 GWh, iar estimarea producţiei pentru întreg anul 2013 este de circa 14.200 GWh, peste cantitatea de 13.000 GWh luată în calcul la construcţia bugetului, dar semnificativ mai mică decât producţia unui an mediu hidrologic de 17.539 GWh. Profitul brut realizat în luna septembrie este de circa 40 milioane de lei, la o producţie de doar 828 GWh. După primele 9 luni din 2013, profitul brut realizat este de 681 milioane lei, iar cifra de afaceri de 2,28 miliarde lei", se arată în comunicat. Compania mai informează că, datorită creşterii semnificative a puterii instalate în parcurile eoliene, a înregistrat şi o majorare a cantităţilor de energie tranzacţionate pe Piaţa de Echilibrare, estimarea din bugetul de venituri şi cheltuieli la nivelul întregului an, de 847 GWh, fiind depăşită încă de la sfârşitul lui august 2013. În aceste condiţii se estimează o depăşire semnificativă a acestui indicator, cu cel puţin cu 200 GWh până la sfârşitul anului, ceea ce înseamnă o creştere a cifrei de afaceri cu peste 10 milioane euro.

Hidroelectrica, băgată în insolvență de "băieții deștepți"

Hidroelectrica a intrat în insolvenţă în iunie 2012, principalul motiv fiind vânzarea energiei la preţuri sub nivelul pieţei prin contracte preferenţiale încheiate cu "băieţii deştepţi". La momentul intrării în insolvenţă, compania înregistra datorii de peste 4,4 miliarde de lei şi pierderi de 350 milioane de lei. Tribunalul Bucureşti a decis în iunie 2013 închiderea procedurii de insolvenţă. Statul deţine 80% din acţiunile Hidrolectrica, iar Fondul Proprietatea un pachet reprezentând 20% dintre titluri.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel