Obezitatea reprezintă la ora actuală una dintre cele mai frecvente boli cu care se confruntă întreaga omenire, iar studiile Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii arată că 39% dintre adulţii planetei sunt supraponderali, în timp ce 13% sunt chiar obezi. Majoritatea populaţiei lumii trăieşte în ţări unde supragreutatea şi obezitatea omoară mai mulţi oameni decât subgreutatea, transmite Asociaţia Română de Hipnoză.
Specialiştii în domeniul sănătăţii spun că motivele principale care conduc la îngrăşare sunt apetitul crescut, tahifagia (acţiunea de a mânca prea repede) predilecţia pentru dulciuri, mâncatul compulsiv şi sedentarismul.
Oamenii, care încearcă să slăbească, de multe ori cred că mâncarea în sine este problema. Exceptând cazurile care implică afecţiuni medicale clare, în cele mai frecvente cazuri de îngrăşare oamenii de fapt mănâncă mai mult decât le este necesar şi folosesc alimentele drept medicamente pentru a potoli dureri sufleteşti şi suferinţe interioare; şi desigur, ca şi în cazul medicamentelor, există un beneficiu secundar - starea (atât de scurtă şi trecătoare) de comfort emoţional obţinută în urma episodului de mâncat exagerat sau nesănătos.
"În spatele apetitului crescut, a dorinţei nestăvilite pentru zahăr şi dulce şi a sedentarităţii, de cele mai multe ori se află cauze profunde iar pentru a rezolva problema mâncatului excesiv trebuie identificate şi eliminate toate aceste motive ascunse. Mâncatul excesiv - la fel ca şi fumatul sau consumul de alcool - este un rezultat al unui stres interior în urma căruia alegem excesele pentru că nu ştim cum să reacţionăm, cum sa gestionăm diferit situaţia stresantă cu care ne confruntăm", explică psihologul Angela Nuţu, vicepreşedintele Asociaţiei Române de Hipnoză,
Tot mai multe studii şi cercetări atribuie mâncatului compulsiv şi episoadelor de "binge eating" (mâncat excesiv) acelaşi caracter ca şi adicţiilor propriu-zise: droguri, fumat, etc. De altfel, de exemplu consumul exagerat de zahăr si dulciuri a fost recunoscut deja de multă vreme ca fiind un comportament adictiv.
"Ce poţi face pentru a remedia această problemă din ce în ce mai serioasă? Poţi începe prin a te întreba "ce îmi doresc cu adevărat când poftesc la asta?" Poate fi vorba despre insecuritate, pot fi problemele din relaţia cu partenerul, sau poate te simţi obosit, suprasolicitat sau anxios. Iar dacă nu este vorba despre acestea, atunci, oricum, este cu siguranţă vorba despre imaginea de sine (aspect 100% psihologic). De asemenea, poţi să îţi acorzi câteva secunde de conştientizare înainte de a te înfrupta din farfuria respectivă, secunde în care să te observi - nu cumva îţi este sete? Sau poate te simţi plictisit, stresat, îngrijorat, abandonat, etc.?", declară psihologul Angela Nuţu.
Există cu siguranţă nenumărate modalităţi de a obţine rezultatele dorite. Unele se folosesc de diete, combinate sau nu cu activităţi sportive, produse naturiste, programe de gimnastică, post sau meditaţii. Nu există o o singură modalitate care să fie "cea mai cea" pentru toată lumea din simplul motiv că fiecare om este diferit.
Însă, potrivit specialistului, cea mai mare greşeală pe care o facem atunci când vrem să slăbim este că, în goana după rezultate imediate, alegem metoda care ne pare cea mai rapidă, însă ignorăm exact ce este cel mai important - cauzele care au condus la apariţia kilogramelor în plus. Ajungem astfel ca în cel mai bun caz să reuşim să obţinem doar rezultate pe termen scurt.
"Asistăm în mod regulat la apariţia unor diete miraculoase, care, chiar dacă reuşesc să ofere unele rezultate pozitive, acestea sunt de cele mai multe ori efemere, iar efectul yoyo loveşte necruţător. Un demers reuşit pentru a putea pierde din greutatea corporală trebuie neapărat să înceapă cu o schimbare interioară. Dietele şi sportul sunt acţiuni exterioare pe care le impui asupra corpului tău, însă atâta timp cât tu nu lucrezi cu mintea şi cu resursele tale interioare, inevitabil te vei întoarce la punctul de unde ai pornit", declară psihologul Angela Nuţu.
Hipnoza este metoda revoluţionară şi extrem de eficientă care nu îţi garantează că vei scăpa de kilogramele în plus peste noapte, însă cu siguranţă te va ajuta să-ţi schimbi crezurile şi dorinţele necontrolate de a mânca; asta pentru că hipnoza nu lucrează cu mintea conştientă, ci acţionează la nivel subconştient - acel nivel al crezurilor, al emoţiilor şi al credinţelor noastre.
"În subconştientul nostru sălăşluiesc atât pattern-urile disfuncţionale care ajută la creşterea în greutate, cât şi motivaţia şi resursele care ne pot elibera şi ne pot orienta pe calea reuşitei. Hipnoza este o metodă deja extrem de folosită în Occident şi s-a dovedit că are foarte mult succes pentru mulţi oameni care s-au luptat cu kilogramele în plus, fiind un element care a declanşat un "regim de slăbire" permanent, deci de fapt un stil de viata sănătos. Hipnoterapia pentru pierdere în greutate te ajută să faci ca lucrurile să funcţioneze pentru tine şi nu împotriva ta, făcându-ţi astfel obiectivele mai uşor de atins. Te ajută să descoperi şi să elimini cauzele care te împing spre supra-alimentare, să construieşti o nouă mentalitate motivată, să îţi schimbi obiceiurile alimentare, având astfel mai multe şanse să slăbeşti uşor, oferindu-ţi o încredere înnoită pentru a începe să te mişti mai mult şi să consumi alimente mai sănătoase", explică psihologul Angela Nuţu, vicepreşedintele Asociaţiei Române de Hipnoză.
Totodată, psihologul atenţionează că hipnoza nu elimină nevoia de a menţine o dietă sănătoasă şi a avea constant activitate fizică, ci dimpotrivă ne ajută să le integrăm cu uşurinţă printre obiceiurile noastre principale. Astfel, vom putea chiar să ne obişnuim cu mişcarea şi să ajungem în punctul în care să ne placă exerciţiul fizic sau alte activităţi care ajută la slăbit.
Angela Nuţu este Psihoterapeut şi unul dintre cei mai cunoscuţi şi bine pregătiţi traineri din România, vicepreşedinte al Asociaţiei Române de Hipnoză. Are experienţă de peste 10 ani în domeniul comunicării şi al instruirii adulţilor şi de peste 15 ani în domeniul antreprenoriatului şi al afacerilor. Membru Fondator al Asociaţiei Române de Coaching, Formator acreditat ANC, Trainer acreditat NLP, Trainer acreditat Metoda Centrum, Psihoterapeut.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu