Hochei: Corona Braşov - CSM Galaţi. Rezultat în Campionatul Naţional

CSM Corona Braşov a învins-o pe CSM Galaţi cu scorul de 3-2 (0-0, 2-1, 0-1, 0-0, 1-0), după şuturile de departajare, luni, pe Patinoarul Olimpic din Braşov, într-un meci din Campionatul Naţional de hochei pe gheaţă. 

Într-o reeditare a finalei ediţiei trecute de campionat, gălăţenii au deschis scorul prin Adrian Irimia, dar campioana a întors scorul prin golurile lui Matyas Biro şi Nelson Armstrong. Istvan Nagy a dus meciul în prelungiri, unde cele două echipe nu au reuşit să tranşeze disputa, iar la şuturile de departajare diferenţa a făcut-o Daniel Trancă.

Pentru CSM Galaţi a fost primul eşec din acest campionat. CSM Galaţi se află pe primul loc în Campionatul Naţional, cu 22 puncte (8 jocuri), urmată de Corona Braşov, 18 p (8 j), SC Miercurea Ciuc, 14 p (6 j), ACSH Gheorgheni, 12 p (7 j), CSA Steaua, 12 p (6 j), ACS Sapienţia U23, 12 p (15 j), Sportul Studenţesc, 0 p (10 j), conform Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel