Hodorkovski a zburat în Germania, la câteva minute de la grațiere

hodorkovski
hodorkovski

Președintele Vladimir Putin l-a grațiat pe cel mai celebru condamnat al Rusiei, mangatul Mihail Hodorkovski. La câteva ore de la semnarea decretului de către liderul de la Kremlin, miliardarul a părăsit închisoarea din nordul regiunii Karelia și a fentat jurnaliștii în drumul spre aparatul de zbor care l-a transportat în Germania, potrivit Russia Today.

"În timp ce părăsea penitenciarul, Hodorkovski a cerut să-i fie eliberate actele necesare pentru a pleca în străinătate. După ieșirea din închisoare a zburat către Republica Federală Germania", a transmis serviciul de presă.

O sursă citată de Russia Today spune că Hodorkovski a părăsit orașul Segezha, unde se află penitenciarul în care a fost închis, cu un elicopter. Informația încă nu a putut fi verificată.

Președintele Vladimir Putin a semnat, vineri, decretul de grațiere a miliardarului Mihail Hodorkovski, un rival politic al liderului de la Kremlin care a executat 10 ani de închisoare. Magnatul a cerut eliberarea din "motive umanitare", specificând că mama sa este grav bolnavă.

Mama miliardarului, Marina Hodorkovskaia, în vârstă de 80 de ani, a declarat sursei citate că nu-i vine să creadă că fiul ei este liber. "Sunt un pic confuză în prezent. Nu cred că pot să cred asta. Știi, nu prea pot să conștientizez ce s-a întâmplat. A fost prea mult pentru mine, începând cu ieri după-amiază".

Putin a anunțat că își va elibera rivalul la sfârșitul unei conferințe de presă maraton ținută joi, la care au participat peste 1.300 de jurnaliști.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel