Fuziunea dintre cei doi constructori japonezi ar crea cel mai mare grup auto mondial după Toyota și Volkswagen.
Honda și Nissan, constructori auto japonezi, ar urma să anunțe luni demararea negocierilor pentru înființarea unei companii de tip holding și își propun să ajungă la un acord până în luna iunie 2025, a declarat o sursă din apropierea discuțiilor pentru Reuters.
Astfel, o fuziune între Honda și Nissan ar crea al treilea mare grup auto mondial, în funcție de numărul de vehicule vândute într-un an, după Toyota și Volkswagen, într-un moment în care constructorii auto tradiționali se confruntă cu provocări din partea Tesla și a rivalilor chinezi.
Honda, al doilea mare constructor auto nipon după Toyota, are o capitalizare de piață de peste 40 de miliarde de dolari, în timp ce Nissan, al treilea constructor auto japonez, este evaluat la aproximativ 10 miliarde de dolari.
Cei doi producători auto japonezi vor organiza luni o conferință de presă comună, după reuniunile consiliilor de administrație ale celor două companii, la care este așteptat să participe și Mitsubishi Motors, partenerul de alianță al Nissan, a dezvăluit o sursă din apropierea acestui dosar.
Honda și Nissan își propun să finalizeze discuțiile despre o fuziune în luna iunie 2025 și să înființeze o companie de tip holding în luna august, când acțiunile acestei companii ar urma să fie listate la bursă, în timp ce acțiunile Honda și Nissan vor fi delistate. Honda ar urma să controleze majoritatea locurilor din board-ul holdingului, inclusiv cel de președinte, a adăugat sursa citată de Reuters.
Integrarea celor două renumite mărci japoneze ar reprezenta cea mai mare modificare a industriei auto mondială după ce Fiat Chrysler Automobiles și PSA au fuzionat în 2021 pentru a crea Stellantis, în urma unei tranzacții evaluate la 52 de miliarde de dolari.
Prin includerea Mitsubishi Motors, noul grup auto japonez ar urma să vândă peste opt milioane de autoturisme într-un an, depășind actualul număr trei, grupul sud-coreean Hyundai și compania afiliată Kia.
La fel ca și alți constructori auto străini, Honda și Nissan au pierdut teren în China, cea mai mare piață auto din lume, pe fondul avansului BYD și al altor constructori chinezi care produc automobile electrice și hibride echipate cu cel mai modern software.
Grupul auto francez Renault, cel mai mare acționar de la Nissan, este deschis în principiu la ideea unei fuziuni între Honda și Nissan, conform Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu