Hong Kong a intrat în recesiune, pentru prima dată de la criza financiară globală

Hong Kong a intrat în recesiune în trimestrul trei din 2019, pentru prima dată de la criza financiară globală, pe fondul manifestaţiilor menite să denunţe regresul libertăţilor şi ingerinţa tot mai mare a Beijingului în problemele regiunii semiautonome, dar şi al efectelor războiului comercial dintre SUA şi China, informează publicaţia niponă Nikkei şi Reuters, citează Agerpres.

Protestele din Hong Kong au început în data de 9 iunie după adoptarea unei legi care ar fi permis extrădarea pe scară largă către China continentală. Ulterior, şefa Guvernului local, Carrie Lam, a cedat în faţa uneia dintre revendicările demonstranţilor, anunţând la 4 septembrie retragerea integrală a proiectului de lege contestat, măsură aprobată în 23 octombrie şi de Parlament. Totuşi, Lam nu a reuşit să reducă nemulţumirile demonstranţilor, care solicită crearea unei comisii de anchetă independente cu privire la violenţele poliţiei şi la reforma electorală.

În trimestrul trei din 2019 economia s-a contractat cu 3,2%, după un declin de 0,4% în precedentele trei luni, conform datelor preliminare publicate joi. Economiştii vorbesc de o "recesiune tehnică" dacă PIB-ul se contractă două trimestre consecutiv.

Comparativ cu trimestrul trei din 2018, economia a înregistrat o scădere de 2,9% în perioada iulie-septembrie 2019. Cifra reprezintă cel mai slab rezultat pentru hub-ul financiar asiatic de la criza financiară globală 2008/2009.

În condiţiile în care nu se întrevede un final al protestelor, Carrie Lam a avertizat că economia s-ar putea contracta în acest an, după ce turismul şi vânzările de retail se confruntă cu un declin accentuat.

Încă de la începutul anului, Hong Kong se confruntă cu dificultăţi din cauza încetinirii PIB-ului Chinei şi a războiului comercial dintre primele economii mondiale.

Numărul companiilor care se aşteaptă la înrăutăţirea mediului de afaceri în trimestrul patru din 2019 aproape s-a dublat faţă de precedentele trei luni, conform unui studiu realizat în rândul a 540 de firme locale.

Şi vecina Macao, care a reprimat încercările de protest, a intrat în recesiune în trimestrul precedent.

Iniţial, oficialii din Hong Kong estimau pentru acest an un avans al economiei de 2% - 3%.

Sub presiunea manifestaţiilor, administraţia din Hong Kong a venit cu o serie de măsuri pentru sprijinirea mediului de afaceri, inclusiv reduceri de taxe şi subvenţii.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel