Militantul prodemocraţie Joshua Wong a fost arestat vineri, a informat partidul său, în ajunul unei noi manifestaţii prevăzute la Hong Kong şi interzise de poliţie, transmite AFP.
'Secretarul nostru general @joshuawongcf tocmai a fost arestat în cursul dimineţii la orele 07.30', a anunţat pe Twitter partidul său Demosisto. 'A fost împins cu forţa într-o dubă, în plină stradă, în plină zi. Avocaţii noştri urmăresc cazul', potrivit sursei.
Protestele din Hong Kong au început în 9 iunie după adoptarea unei legi care ar fi permis extrădarea pe scară largă către China continentală. Ulterior, actul normativ a fost suspendat. Joshua Wong este un lider al aşa-numitei 'Revolte a umbrelelor' din 2014 care a cerut în zadar reforme politice în Hong Kong.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu