Hong Kong: Un bărbat a fost stropit cu un lichid inflamabil şi incendiat, după o dispută cu manifestanţi pro-democraţie (poliţie)

Poliţia din Hong Kong a afirmat luni că un bărbat a fost stropit cu un lichid inflamabil şi transformat în torţă umană în urma unei dispute cu manifestanţi pro-democraţie. Agresiunea, de o violenţă rară, a fost filmată şi difuzată pe reţelele sociale, transmite AFP.

Cel puţin trei înregistrări video ale scenei au fost postate pe forumuri utilizate de protestatari. Toate arată un bărbat cu un tricou verde care se ceartă cu alte persoane pe o pasarelă.

Într-una din înregistrări este văzut un alt bărbat în negru aruncând în victimă cu un lichid şi apoi dându-i foc, spre spaima celor aflaţi în jur.

"În cel mai îngrozitor incident, protestatari au vărsat un lichid inflamabil asupra unei persoane şi i-au dat foc", a declarat purtătorul de cuvânt al poliţiei, John Tse, într-o conferinţă de presă la care au fost proiectate pe un ecran imaginile agresiunii. Acesta a menţionat că bărbatul incendiat a fost "spitalizat în stare critică".

Agresiunea s-a produs în cartierul Ma On Shan, la circa 20 km nord de cartierul financiar Central al Hong Kongului.

Luni a fost una din zilele cele mai violente de la începutul mobilizării pro-democraţie din Hong Kong, acum cinci luni, cea mai gravă criză politică din fosta colonie britanică de la retrocedarea sa către China, în 1997.

Purtătorul de cuvânt al poliţiei a mai spus că înainte de agresarea bărbatului în tricou verde un grup de manifestanţi au devastat gara din Ma On Shan şi că anchetatorii cred că victima agresiunii de pe pasarelă "îi urmărea pe protestatari". "Pe urmă, (bărbatul) a fost bătut şi transformat în torţă umană", a explicat John Tse.

O purtătoare de cuvânt a autorităţii pentru spitale din Hong Kong a indicat că la spitalul Prinţul de Wales, cel mai apropiat de Ma On Shan, a fost internat un bărbat care prezenta arsuri.

Înregistrările video difuzate pe reţele sociale au fost reluate şi de media oficiale chineze, care au imputat agresiunea unor "protestatari în negru".

Nu este clar ce anume a provocat disputa, dar bărbatul în tricou verde din înregistrări pare să-i critice pe simpatizanţii mişcării pro-democraţie, iar persoanele de pe pasarelă îi răspund cu insulte.

"Niciunul dintre voi nu e chinez", spune între altele bărbatul. "Du-te la dracu' în Marele Golf", replică una dintre celelalte persoane, făcând referire la vastul proiect de integrare economică regională între 11 oraşe din zonă, inclusiv Hong Kong, Macao şi Shenzen. AGERPRES

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel