Horațius Dumbravă, CSM. Tiberiu Nițu: Magistrații au obligația să declare dacă au fost ofițeri de securitate

Judecătorul CSM Horațius Dumbravă vrea să facă ordine în rândul magistraților și solicită să fie verificați de președintele Traian Băsescu, pentru a vedea dacă sunt colaboratori ai serviciilor secrete sau nu. 

Procurorul general al României, Tiberiu Nițu, a declarat: "A fost azi (marţi, n.r.), pe ordinea de zi, o sesizare formulată de un coleg judecător, care urmează să-şi aibă cursul ei şi vom vedea. Nu m-aş pronunţa eu să spun dacă-i firească sau nu-i firească. Noi avem obligaţia, potrivit legii, să declarăm dacă am fost sau nu ofiţeri de securitate şi aşa mai departe. Fiecare magistrat dă această declaraţie, îşi asumă declaraţia pe care o face".

Procurorul general a arătat că nu intră în competenţa Parchetului verificarea acestor declaraţii date de magistraţi la notar.

"Noi nu avem competenţa a face astfel de verificări, dacă într-adevăr un magistrat a fost sau nu a fost, sau este şi aşa mai departe. Nu s-a practicat până acum, nu văd de ce s-ar face astfel de verificări. Există obligaţia legală a unei declaraţii notariale, sub sancţiunea falsului în declaraţii. Fiecare îşi asumă şi…", a mai spus Tiberiu Niţu.

VEZI și: Horațius Dumbravă, CSM: Traian Băsescu să verifice dacă magistraţii sunt colaboratori ai serviciilor de informaţii

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel