Horațiu Oltean: ”Sibiul, orașul muzeu trebuie să devină pentru toți ACASĂ”

Horațiu Oltean
Horațiu Oltean

Horațiu Oltean este un tânăr dezvoltator imobiliar de succes care este  și candidat la Consiliul Local Sibiu din partea Partidului Social Democrat.

De ce este în politică? Răspunsul vine chiar de la el: ”Pentru că cineva trebuie să se implice. Nu-mi place să îmi dau cu părerea dacă nu mă și implic. Am ales să intru în luptă ca membru  PSD în acest an, pentru că a venit momentul ca acest partid să aibă parte de o infuzie de tineri politicieni care să se împletească cu experiența seniorilor și aici nu mă refer la oameni batrâni, ci la cei cu o muncă de partid apreciabilă. Întotdeauna îmi place să dezvolt eu și nu să primesc totul de-a gata.

Și pentru că vorbeam de tineri, cred că avem mari probleme cu tineretul care pleacă din Sibiu în alte țări sau chiar în alte orașe care s-au dezvoltat în ultimul timp. Un exemplu ar fi Clujul. În schimb, în ultimii ani, în Sibiu au venit mulți vâlceni și eu cred că trebuie să ne păstrăm omenia și tradiția integrându-i și colaborând pentru un oraș prosper. 

Sibiul arată bine pentru vizitatori, însă nu vreau să fie doar un muzeu care este vizitat de turiști. Este nevoie ca și locuitorii din Sibiu să se simtă confortabil și să fie mândri că sunt sibieni și, astfel, orașul să devină pentru absolut toată lumea ACASĂ.

Horațiu Oltean, obiectve pentu investiții

Trebuie să investim în tehnologie, în transportul în comun eco, în dezvoltarea relațiilor cu comunele care s-au alipit de Sibiu, în școli, grădinițe, creșe, în cabinetele medicilor de familie, dar mai ales în transportul copiilor către școli pentru că, nu-i așa, suntem la începutul unui an școlar cum n-a fost și nu va mai exista, să sperăm, vreodată.

Eu consider că perioada Klaus Iohannis ca primar a fost una bună pentru că Sibiul a avut un buget mare, și atunci e normal să ai și rezultate. Dar se puteau accesa mai multe fonduri europene. Ajungând în Consiliul Local, îmi doresc ca, pe lângă bugetul normal al Sibiului, să-mi aduc contribuția la creșterea gradului de absorbție a fondurilor europene prin folosirea experienței pe care o am din anii trecuți. 

Am o idee pe care aș vrea să o afle toată lumea: fiecare cartier trebuie să aibă o activitate și un centru al lui. Oamenii din acel cartier trebuie să savureze și ei un festival și o relaxare. Și, pentru asta, fiecare cartier ar trebui, în măsura în care identificăm terenuri pe care să le luăm la Primăriei, să aibă o oază de verdeață și destindere. 

Șefului Poliției Naționale Sibiu și șefului Poliției Locale, la aceeași masă

Și ar mai fi un subiect important pe ordinea de zi. În primul rând, din calitatea de consilier local al Sibiului, membru al Comisiei de Ordine Publică, aș milita pentru aducerea la aceeași masă a șefului Poliției Naționale Sibiu și a șefului Poliției Locale Sibiu, acesta din urmă subordonat primarului. Aș face acest lucru pentru că este cazul să lase toată lumea deoparte orgoliile și să conlucreze pentru ca siguranța cetățenilor de pe malurile Cibinului să fie asigurată la cote maxime, ținând cont de situația din țară de la ora asta și mă gândesc aici, în primul rând, la răfuielile clanurilor interlope care au cuprins întreaga Românie. 

De asemenea, tot din postura de consilier local mai pot ajuta și mediul de afaceri propunând în Consiliul Local Sibiu ca instituția noastră să facă pentru început muncă de prevenție și mai apoi de coerciție. Adică, controalele să vină în sprijinul mediului de afaceri, acolo unde se găsesc nereguli. Pentru început proprietarul de orice fel va primi un avertisment. I se va explica ce trebuie să facă, ce nu este bine și într-un termen stabilit, în funcție de situație, se va reveni cu controlul. Dacă, după perioada stabilită lucrurile nu sunt aduse la normal, de abia de acum se pot aplica amenzi. Și vă spun acest lucru pentru că eu consider că această pandemie a șubrezit masiv mediul de afaceri, iar noi, din postura de consilieri locali, putem veghea ca și acești întreprinzători sau mici întreprinzători să-și continue afacerile spre binele lor și al orașului nostru.

Și, nu în ultimul rând, trăim în Europa anului 2020 în care digitalizarea serviciilor publice este un deziderat pentru toată lumea, inclusiv pentru noi, cei de aici. Voi susține atât digitalizarea, dar și întâlnirile cu acei cetățeni care au nevoie de un sfat, de o îndrumare față în față sau de existența unui consilier local care să vorbească cu ei o dată sau de două ori pe săptămână pentru a le înțelege nevoile și a le rezolva problemele. Eu vreau să fiu acel consilier pe care oamenii din Sibiu să-l găsească la Primărie sau pe strada lor. 

Facilități la plata impozitelor

De asemenea, din calitatea de consilier local aș putea iniția un proiect prin care să acordăm facilități la plata impozitului sau a taxei pe clădiri, atât pentru persoanele fizice, cât și pentru cele juridice. Pentru a-i ajuta pe sibieni să depășească mai ușor perioada dificilă prin care trecem cu toții, voi propune reducerea impozitului pe clădiri, pentru o perioadă determinată, pentru clădirile nerezidențiale (folosite pentru activități administrative, comerciale, industrie, sănătate, sportive etc.).

Din postura de consilier local, aș mai avea o propunere pentru industria HORECA,  atât de încercată în ultimele luni. Cred că orașul nu sărăcește dacă  îi scutim de taxa stabilită de  Primărie, la obținerea autorizației privind desfășurarea activităților de alimentație publică, fie că vorbim despre o gogoșerie, o patiserie, un restaurant cu terasă de pe faimoasa noastră pietonală sau admiratele noastre pensiuni.

Acestea sunt câteva dintre proiectele mici pe care le propun, însă, dacă voi ajunge în legislativul local de pe malurile Cibinului, voi propune, așa cum au marile Capitale ale lumii – Tel Aviv, Bruxelles etc. – îngroparea pubelelor de gunoi din proximitatea locuințelor dumneavoastră. Știu că este un proiect care necesită să ne dăm mâna toți consilierii, indiferent de culoarea politică, dar eu cred că acest lucru reprezintă un mare pas înainte în istoria de multe secole a orașului nostru.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel