Horea Uioreanu a divorțat de soția sa, deputatul Elena Uioreanu

Alegeri prezidentiale 2024

Președintele Consiliului Județean Cluj, Horea Uioreanu (53 de ani) și soția sa, Elena (38 de ani), deputat, au divorțat luna trecută, aceasta anunțând despărțirea pe o rețea de socializare. 

[caption id="attachment_407224" align="alignnone" width="640"] Foto: presalocala.com[/caption]

Anunțul a fost făcut de Elena Uioreanu, duminică seara, pe o rețea de socializare, ea spunând că a decis să păstreze numele soțului, după divorț, cu gândul la fiul lor.

 "Vreau să știti și voi, de la mine, și nu din ziare sau povești, ca în data de 9 decembrie am semnat actele de divorț. Am păstrat numele cu gândul la fiul meu. Nu a fost cea mai fericită zi din viața mea, dar a fost necesar. Nu vreau postări la anunț și nu vreau telefoane, am vrut să știți de la mine", a scris Elena Uioreanu.

Horea și Elena Uioreanu s-au căsătorit in 2007 și au un baiețel, Luca, în vârstă de 7 ani.

 Horea Uioreanu, care are 53 de ani, mai are un baiat, Alexandru, dintr-o căsătorie anterioară. Uioreanu este președinte interimar al PNL Cluj și vicepreședinte al formațiunii politice la nivel national.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel