Europarlamentarul Mircea Diaconu a comentat pentru DCNews reținerea președintelui ANI, Horia Georgescu, de către procurorii anticorupție.
”E o procedură a anchetatorilor pentru moment, decizia finală va fi luată în instanță. Ei știu ce e acolo.
Senzația mea este că, deși au trenat foarte multă vreme și au stagnat foarte multă vreme aceste povești, e bine că încep să fie citite corect”, ne-a spus marele actor.
DCNews: ”Ați fost unul dintre cele mai hărțuite personaje de către ANI ...”
”N-are importanță! Eu nu m-am plâns de lucrul acesta, nu am făcut un caz public deloc. Nu sunt o victimă a acestui domn neaparat, sau poate sunt, dar ar fi jenant din partea mea să mă plâng de lucrul acesta sau să am acum vreo satisfacție personală în acest moment, însă îmi doresc foarte mult ca niște oameni care au făcut rău întregii națiuni, nu numai mie, să ajungă la locul lor sau să fie opriți, pentru că păreau de neoprit, cel puțin până azi dimineață.
'Copilul teribil al MCV-ului', ca să spun așa. În clipa asta poți să te întrebi cu toate argumentele: acel MCV sau mecanismul lui de evaluare și de elaborare oare mai e real și necesar în clipa în care a produs ce-a produs?
La Bruxelles cu siguranță se va discuta lucrul acesta, e imposibil să nu se discute”, a continuat Mircea Diaconu.
Muniție pentru contestatarii României
Mircea Diaconu a afirmat că reținerea lui Horia Georgescu ar putea reprezenta muniție pentru contestatarii României din cadrul Uniunii Europene.
Întrebat dacă imaginea României ar putea fi afectată de acest eveniment, europarlamentarul a replicat: ”Mă tem doar că mulți dintre cei care nu ne plac și nu ne iubesc vor zice: 'Vedeți c-am avut dreptate?'”.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News