Simona Halep este pe poziția a doua în lume, dar un alt campion român, Horia Tecău, este sigur că există loc pentru îmbunătăţirea jocului sportivei de 23 de ani, care a fost eliminată joi în sferturile de la Guangzhou.
Câştigătorul probei de dublu de la Wimbledon a jucat la dublu mixt cu Simona Halep la US Open şi a vorbit despre lovitura pe care locul 2 WTA ar trebui s-o exerseze mai mult la antrenamente, voleul.
"Simona este o jucătoare care returnează foarte bine, joacă bine din spatele terenului. Dacă îi spuneam să joace cu unghiuri sau pe mijloc sau loburi, ea reuşea să execute aceste lovituri.
Voleul este probabil partea cea mai slabă a jocului ei. E o diferenţă mare la ea între jocul din spatele terenului şi cel de la fileu. La dublu, ai nevoie de voleu, de poziţionare. Cu cât va juca mai mult dublu sau dublu mixt, îşi va perfecţiona acest voleu. O va ajuta şi dacă va exersa mai mult voleul la antrenamentele ei, nu ştiu cât accent pune ea pe acest lucru.
Ea vine rar în faţă, dar în meciurile acestea, dacă vine de 4-5 ori în faţă, e bine să câştige aceste puncte. Mi-a făcut plăcere să joc cu ea şi sper să repetăm această experienţă, dar ne va fi greu. Aşa cum s-a întâmplat la New York, se poate întâmpla şi la celelalte turnee", a declarat jucătorul de 30 de ani, conform digisport.ro.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu