Horia Teodorescu, preşedintele Consiliului Judeţean Tulcea, a vorbit, la DCNews, despre cele mai importante proiecte din județ, invitându-i pe români să vină la Tulcea pentru a vedea schimbările cu ochii lor.
„Ce s-a realizat în județul Tulcea a dus către progresul și dezvoltarea acestui județ pe mai multe componente, agricultură, turism, învățământ, sănătate și așa mai departe. Îmi place să spun un mare adevăr, pentru că, de obicei, sunt mulți care încearcă să se lipească de câte un lucru bine făcut și greu făcut, și mă refer la podul de peste Dunăre de la Brăila la Tulcea. Spun - cu toată responsabilitatea și fără să am niciun fel de rezervă - că județul Tulcea a fost promotorul acestei investiții, de la primele demersuri până la stadiul în care se află în momentul de față. Un stadiu de execuție foarte bun, respectând graficul”, a spus Horia Teodorescu, preşedintele Consiliului Judeţean Tulcea, în cadrul unui interviu acordat DCNews.
„Suntem în grafic cu Portul din Tulcea. Drumurile județene sunt, în proporție de 98 la sută, terminate”, a subliniat Horia Teodorescu.
„I-aș invita pe toți să vină în orice parte a județului Tulcea să vadă cum arată drumurile județene”, a mai spus Horia Teodorescu.
„Spitalul Județean Tulcea este în execuție, în momentul de față, cu o investiție de peste 70 milioane euro. Sunt multe investiții în cultură, în învățământ, unele finalizate, altele în curs de finalizare”, a punctat preşedintele Consiliului Judeţean Tulcea.
Cu privire la Portul din Tulcea, tot la DCNews, Horia Teodorescu mai spunea: „Nu trebuie să uităm că aici, în Portul Tulcea, acostează anual peste 200 de nave de croazieră care vin din ţările vestice – mă refer aici, pe parcursul Dunării, în mod special din Germania şi Austria, care aduc foarte mulţi turişti la noi în Delta Dunării şi în judeţul Tulcea. Este o investiţie care, atât din punctul meu de vedere cât şi din cel al locuitorilor judeţului şi ai municipiului Tulcea, reprezintă poarta de intrare în Delta Dunării, reprezintă prima imagine, primul impact pe care turistul îl are cu judeţul Tulcea şi, până la urmă, este locul unde pune piciorul pentru prima dată pentru a merge şi a vizita Delta Dunării.”
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu