EXCLUSIV  Horoscop 14 aprilie 2022: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Certurile din familie se vor liniști pentru unii nativi

Sursă foto: Pexels (Odonata Wellnesscenter)
Sursă foto: Pexels (Odonata Wellnesscenter)

Astrologul Daniela Simulescu a transmis cele mai importante previziuni ale zilei pentru zodii.

Lilith intră în semnul Racului, unde va sta până pe 12 ianuarie 2023 când va intra în semnul Leului. Deși mitologia are câteva referințe destul de înfricoșătoare despre Lilith/Luna în Neagră, atunci când folosim acest punct în astrologie, ne gândim la o putere primordială care este în fiecare dintre noi. Este o obsesie spre care fugim din cauza unei traume inițiale de care vrem să ne detașăm total. Și atunci când vrei să faci asta, este posibil să recurgi la fapte inimaginabile. 

Horoscop BALANȚĂ

Marte a fost în casa a cincea și ție ți-a priit, chiar dacă a făcut conjuncția cu Saturn. Ți-a priit pentru că ți-a arătat de ce ai nevoie sau ce îți face ție plăcere sau ce ai putea să faci să te bucuri, să nu mai aștepți validarea de la ceilalți. Marte se va duce mâine în casa a șasea și s-ar putea să fii nevoit ca o parte din timpul personal, dedicat pentru plăcerile tale, să se ducă puțin și spre serviciu sau spre rezolvarea unor treburi gospodărești. 

Horoscop SCORPION

Marte a fost în casa a patra și poate că în casă s-au făcut lucruri sau poată că familia a trecut prin schimbări. Poate ați avut parte de certuri sau poate ați țipat la telefon unul la altul, a fost o furie generalizată în familie. Marte se va duce în casa a cincea și o să începeți să spuneți ce vreți cu adevărat, nu ce vor alții să audă. 

Horoscop SĂGETĂTOR

Marte a fost în casa a treia. În primă fază să zicem că ți-a priit, pentru că ai putut să comunici cu mai mult aplomb, dar pe de altă parte Marte s-a dus lângă Saturn și au fost situații când nu ai putut să spui tot ce ți-ai dorit. Marte va intra în casa a patra și te va obliga să îți cauți o liniște. 

Horoscop CAPRICORN

Marte a traversat casa a doua. Voi sunteți mai pragmatici, mai chibzuiți, dar poate că au fost situații în ultimul timp cu Marte care a făcut deranj pe acolo, ravagii, niște cheltuieli pe care nu vi le-ați dorit, forțate, împinse. Marte va trece mâine în casa a treia și vă va ajuta să faceți niște achiziții mult mai inteligente. 

Horoscop VĂRSĂTOR

Marte va ieși din semnul vostru. Este vorba de furie, inițiativă, mișcare, provocări, pe mai multe planuri, poate personal, poate profesional. Va intra acum în casa a doua, unde va băga în criză bugetul. Asta se va întâmpla de mâine pentru voi. 

Horoscop PEȘTI

Marte a fost în casa a douăsprezecea, ceea ce nu a fost foarte plăcut, pentru că ați fost preocupați pentru cei dragi. Cei dragi au suferit, au trecut prin pierderi și a fost mai degrabă o perioadă spirituală. De mâine va începe să fie o perioadă mai concretă, mai analitică, coborâți din norișori. 

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel