Astrologul Daniela Simulescu a făcut câteva avertismente pentru prima săptămână din decembrie. Se pare că următoarea retrogradare a lui Marte, în semnul Leului de această dată, care va debuta pe 7 decembrie, se va face responsabilă de lupte stupide, conflicte puerile și emoții necontrolate.
Iată principalele declarații ale astrologului!
"Este o săptămână paradox pentru voi. Pe de o parte, Marte își începe retrogradarea în casa a șaptea, a relațiilor. Dar, pe da altă parte, Venus intră în semnul vostru. Pe unii dintre voi, această configurație astrologică s-ar putea să vă ajute în zona relațională. Dar pe alți nu prea.
Lui Marte îi place scandalul, direct sau retrograd. Deci este posibil ca, în relația de cuplu, să reapară unele probleme care nu au fost rezolvate la timpul lor. Și veți duce o luptă de orgolii, putere și reproșuri. Niciunul nu va lăsa de la el și astfel, veți începe să vă gândiți la idei radicale. Însă, nu este încă momentul. Puteți profita de această retrogradare pentru a găsi soluții de comun acord. Vă recomand să fugiți cât puteți de acele decizii luate la cald, de genul: hai să ne despărțim, hai să luăm o pauză sau hai să discutăm cu un avocat sau cu un notar.
Nici pentru cei singuri, veștile nu sunt foarte bune! Venus își va începe tranzitul în semnul vostru și va aduce un plus de carismă, un nivel crescut de atracție și dorința de iubire. Însă este posibil să vă grăbiți și să regretați amarnic pe urmă.
S-ar putea ca unii prieteni să aibă sentimente pentru voi, însă le țin secrete.
Astrele vă invită să fugiți de acei oameni stresanți, care doar se victimizează, care nu fac nimic cu viețile lor. Învățați să puneți limite atunci când este vorba de liniștea voastră mintală. "
/p>
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Anca Murgoci