Astrologul Daniela Simulescu a transmis cele mai importante previziuni ale zilei pentru zodii.
Ne apropiem de luna mai, una care va fi spectaculoasă din punct de vedere astrologic. Ne așteaptă retrogradarea lui Pluto, staționarea lui Mercur, tranzitul lui Jupiter în Taur și Eclipsa de Lună/Luna Plină în Scorpion. Și cum Luna tranzitează semnul Leului astăzi, vă invit să vă bucurați de weekend și de ultimele zile ale lunii aprilie.
BERBEC
Poate te auzi cu familia şi stabileşti nişte direcţii financiare, de acum, diferite. Dacă până acum voiai să investești într-o casă, poate după o discuție cu unul dintre membrii familiei tale îţi dai seama că nu este ceea ce ţi-ai dorit. Vei căuta şi altceva.
TAUR
Prima tendinţă a ta va fi să vrei să faci, să vrei să te agiţi, doar că, iniţial, vei dori să faci aşa cum ai făcut de 1000 de ori. Nu mai este cazul.
GEMENI
Ar trebui să laşi puţin intuiţia să îţi funcţioneze, mai ales când e vorba de dat sau de primit bani.
RAC
Weekendul acesta, gândeşte-te ce ai făcut toată viaţa ta în weekend. Mâine şi poimâine, chiar şi astăzi, fă totul diferit faţă de ce ai făcut până acum. Schimbă ceva!
LEU
Nişte curăţenie nu ar strica. Nu-ţi duce problemele de la serviciu acasă! Bazează-te şi pe ceea ce nu se vede, nu doar pe ceea ce se vede.
FECIOARĂ
Este rost de bucurie, de ieşit în oraş, de cunoscut oameni, de abordat altfel relaţiile cu prietenii.
Previziunile integrale, în materialul video de mai jos:
Image by Freepik
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu