Astrologul Daniela Simulescu a transmis cele mai importante previziuni ale zilei pentru zodii.
BALANȚĂ
Venus, guvernatorul tău, se apropie de Uranus în Casa a 8-a. Aș avea grijă la pierderile financiare și m-aș asigura că mi-am plătit toate taxele, impozitele și facturile la timp.
SCORPION
Conjuncția Venus-Uranus se petrece în Casa a 7-a. Dintr-o dată partenerul este ciudat, nu înțelegi ce se întâmplă acolo și îți vei face tu idei, așa cum faci de obicei. Nu toate sunt reale, dar până nu îți faci tu scenarii nu te lași. Cert este că ar fi foarte bine să nu fii ironic față de partener și să acceptați tot ce se întâmplă în viața lui.
SĂGETĂTOR
Trigonul dintre Saturn și Marte este bun pentru că ești mai atent la nevoile familiei și nu mai acționezi tu în grabă, iar conjuncția Venus-Uranus în Casa a 6-a, pentru cei care aveți bucurii la colegi/colege, trebuie să aveți puțină grijă că s-ar putea să vă trădeze ceva astăzi, mai ales dacă aceștia nu știu.
CAPRICORN
Conjuncția Venus-Uranus din Casa a 5-a este una bună, este una potrivită. Vă priește, vă simțiți bine și poate chiar vă ocupați de bucuriile, de pasiunile voastre. După care, acel Trigorn Soare-Marte zice că ar fi bine să vorbești cu partenerul, așa ca doi oameni bătrâni, înțelepți, și să vă spuneți lucruri mult mai profunde.
VĂRSĂTOR
O zi nemaipomenită pentru a achiziționa ceva pentru locuință, o zi nemaipomenită pentru a fi mult mai atenți la comportamentul colegilor sau la ceea ce vă spun. Ceea ce aflați de la ei s-ar putea să vă ajute și pe plan personal.
PEȘTI
Saturn este în semnul tău, Marte este în Casa a 5-a, cumva te preocupi și de fericirea ta, dar și de fericirea celorlalți. În cearcă totuși să nu te biciuiești, să nu sabotezi mai mult decât este cazul.
Previziunile integrale, în materialul video de mai jos:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu