Daniela Simulescu a spus horoscopul zilei de vineri, 9 februarie 2024.
Horoscopul va fi transmis în format video pe Youtube și Facebook DC News și DC News TV.
Ne apropiem de Luna Nouă în Vărsător. Cum Soarele și Luna vor fi în careu cu Uranus, vom putea folosi acest eveniment pentru a face o schimbare, pentru a căuta prospețimea într-un domeniu în care ne-am blazat.
Berbec
Vei trece de la dorința de socializare la aceea de a te detașa de toată lumea. Chiar ai nevoie să simți cât de independent ești.
Taur
Mulți dintre voi vor începe să se gândească la un alt domeniu profesional sau chiar la o nouă atitudine în discuțiile cu șefii.
Gemeni
O zi bună pentru explorare. Mintea ta este însetată și are nevoie de informații, de lărgirea orizonturilor și de perspective noi.
Rac
Îți vei da seama că încercarea de a-i schimba pe alții nu dă rezultate. Și îți vei reconsidera poziția față de ei.
Leu
Astrele te sfătuiesc să schimbi ceva în relația de cuplu. Cum ar fi să vii cu noi propuneri de petrecere a timpului.
Fecioară
Atitudinea prietenoasă față de colegi te ajută, însă nu trebuie să depășești unele limite. Încearcă să fii mai detașat la serviciu.
Balanță
Astrele îți recomandă să îți dedici mai mult din timpul tău liber familiei și copiilor. Dar nu doar pentru a purta discuții contradictorii.
Scorpion
Unii oameni din jurul tău au o zi proastă, deci nu este cazul să îți faci tot felul de gânduri despre atitudinea lor față de tine.
Săgetător
Cu cât vei comunica mai mult, cu atât vei avea de câștigat. Astrele îți recomandă să fii vocal atunci când este vorba de propriile principii.
Capricorn
Poate este cazul să te răsfeți. Să faci în așa fel încât să rezervi o parte din buget pentru investiții în propria persoană.
Vărsător
La suprafață pare că este totul în regulă în viața ta. Dar tu s-ar putea să te forțezi să păstrezi unele aparențe.
Pești
Astrele te încurajează să lași intuiția să își facă treaba. Mintea are multe dubii, însă intuiția știe exact încotro să o iei.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News