Daniela Simulescu a spus horoscopul zilei de luni, 25 decembrie 2023.
Horoscopul, în format video, va fi difuzat de la ora 09.00 pe Youtube și Facebook DC News.
Pe 25 decembrie, avem un trigon între Venus din Scorpion și Neptun din Pești. Acest aspect ne face să visam la dragoste! O să ne imaginăm scenarii precum cele pe care le vedem adesea în filmele romantice. De asemenea, dragostea ne va inspira azi și o să mai lăsăm de la noi.
Mai mult, o să fie o zi nemaipomenită pentru aceia care activează în domeniile artistice sau literare, deoarece creativitatea nu va cunoaște limite! Un aspect extraordinar pentru ziua de Crăciun!
Berbec
Nu vei dori o zi simplă de Crăciun, ci vei încerca să te ocupi de mai multe activități. Poate chiar vei face unele vizite.
Taur
Trigonul dintre Venus și Neptun este nemaipomenit pentru împăcare, acceptare și iertare. Profită de ce îți oferă astrele astăzi!
Gemeni
Bucuria ta cea mai mare va fi aceea de a te simți util celor dragi. Iar prezența Lunii în semnul tău îți oferă o mulțime de emoții.
Rac
Copiii îți asigură liniștea și bucuriile de sărbători. Ne apropiem de o Lună Plină în semnul tău, deci stai departe de controverse.
Leu
Astrele îți recomandă să te bucuri de ceea ce ai, să te ocupi de înfrumusețarea casei și să te conectezi cu rudele.
Fecioară
Vei fi cel mai inspirat când vei scrie urările de Crăciun. De asemenea, astrele îți recomandă să nu fii foarte static.
Balanță
Generozitatea îți va fi răsplătită. Și nu este vorba doar de bani, ci de alte resurse de ale tale: timp, energie, efort.
Scorpion
Apropiații te vor aprecia pentru că vei fi cel mai împăciuitor. Datorită ție, s-ar putea ca ei să aibă un Crăciun liniștit și memorabil.
Săgetător
Astrele te invită să fii mai retras de acest Crăciun. Cum și Mercur retrograd este în semnul tău, nu ar strica introspecția.
Capricorn
Astăzi îi vei privi cu alți ochi pe apropiați și pe prieteni, Pur și simplu, alegi să devii mai tolerant și mai empatic.
Vărsător
O parte din tine este mai radicală, dar alta vrea ca tu să fii mai înțelegător. Și îți vei da seama că nu este o zi bună pentru conflicte.
Pești
Un Crăciun plin de înțelepciune pentru tine! Vei conștientiza mai mult ca alții dimensiunea spirituală a acestei zile.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News