ltima lună din acest an se anunţă plin de momente de sărbătorit, dar şi de evenimente astrologice care ne vor condimenta sărbătorile.
Află din previziunile astrologului Astrosens.ro, Daniela Simulescu, ce vor primi în "ghetuţe" sau sub brad nativii Leu, Fecioară, Balanţă şi Scorpion:
Fecioară / Cei cu ascendent în Fecioară
Dacă e să ne uităm la luna decembrie, să vă fac un mic rezumat... pentru că eclipsa de pe 4 decembrie şi Luna Plină de pe 19 decembrie se vor petrece pe axa 4-10, gândiţi-vă la cât de mult consumaţi pentru domeniul profesional şi cât de puţin consumaţi pentru domeniul personal. Fie că sunteţi într-o relaţie, fie că aveţi o familie sau sunteţi singuri, e important să faceţi un echilibru: "Cât de mult stau la serviciu? Cât de mult muncesc? Hai, să mă gândesc și la ce fac pentru mine".
Pentru că Venus este în casa a 5-a (Venus va şi retrograda acolo), poate mulţi dintre voi veţi simţi nevoia să aveţi şi un suflet lângă voi, o persoană, un animăluţ.
Dintr-o dată, în luna decembrie, indiferent de vârsta pe care o aveţi, de experienţă, de statutul personal, trebuie să vă raportaţi şi la zona aceasta de pasiuni, de bucurii, de veselie, la ce vă umple sufletul. Aveţi nevoie în luna decembrie de lucrul acesta, nu doar să vă sacrificaţi sau să faceţi lucrurile perfect. Cu cât veţi ignora nevoile organismului, ale inimii, ale minţii, cu atât veţi face lucrurile mai prost la serviciu.
Faptul că Marte intră şi el în Săgetător, vă obligă să staţi mai mult pe acasă, să petreceţi timp cu oamenii dragi, să îi cunoaşteţi. Nu doar că vin sărbătorile. Marte stă mai mult pe acolo. În afară de faptul că Marte va fi în casa a 4-a, pe urmă, în casa a 5-a avem şi Venus care va retrograda, avem şi Mercur. E clar că luna decembrie e o lună a iubirii.
Iubirea începe de la voi. E un mic clişeu, dar de ce vă spun asta? Pentru că vă pregătesc de intrarea lui Jupiter în Peşti, care se întâmplă pe 29 decembrie. Cei care nu au pe cineva, până în mai, au ocazia să cunoască o persoană specială, o persoană cu care să lege o relaţie. Bineînţeles, până trece Venus retrograd, pe 29 ianuarie 2022, nu vă grăbiţi. Se poate întoarce cineva în viaţa voastră, poate o persoană pe care v-aţi dorit-o, dar nu a fost să fie atunci şi acum aveţi o nouă şansă. Aveţi şi acolo puţină răbdare, nu vă grăbiţi.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu
de Roxana Neagu
de Roxana Neagu