Horoscop lunar. Iată ce aduc astrele pentru fiecare dintre noi!
Ultima lună a anului 2024 este destul de stresantă! Cu Mercur și Marte retrograde, cu toții suntem invitați de către astre să ne menținem cumpătul, să nu ne supărăm degeaba și să ne dăm timp pentru a descoperi care nu sunt adevărate priorități.
Berbec/Ascendent în Berbec
Marte, guvernatorul tău, va fi retrograd în casa a cincea. Finalul anului 2024 îți aduce multe lupte interioare și un nivel de competiție crescut. Însă, trebuie să ai grijă cu orgoliile cui te lupți. De asemenea, pe plan amoros, pot exista zile de criză. Cei care au copii vor trebui să le dedice mai mult timp, indiferent de vârstele acestora.
Taur/Ascendent în Taur
Venus va tranzita casa a zecea și te va ajuta să capeți mai multă claritate în ceea ce privește cariera. Și poate chiar vei avea parte de transformări radicale în acest sens. Marte va retrograda în casa familiei, deci este posibil ca sărbătorile să fie mai agitate. Astrele îți recomandă să nu te lași influențat de nimeni atunci când vei face o investiție serioasă.
Gemeni/Ascendent în Gemeni
Retrogradarea lui Mercur, guvernatorul tău, din casa a șaptea îți va aduce numeroase probleme pe plan relațional. Exact atunci când vrei să te bucuri de atmosfera sărbătorilor, exact atunci partenerul va avea ceva de comentat. Astrele îți recomandă să nu iei nicio decizie importantă până pe 8 ianuarie 2025. Neptun își finalizează retrogradarea în casa carierei, deci este posibil să capeți un plus de claritate în acest sens.
Rac/Ascendent în Rac
Marte își va începe retrogradarea în casa a doua, care va dura până pe 6 ianuarie 2025. Vei avea parte de unele beneficii financiare, dar, din păcate, și de multe cheltuieli. Generozitatea este lăudabilă, însă acum trebuie să ții cont de ea cu limite. Mercur este retrograd în casa a șasea și îți va aduce un grad sporit de haos la locul de muncă, dar și probleme legate de investigațiile medicale.
Leu/Ascendent în Leu
Marte retrogradează în semnul tău. Finalul anului 2024 te va găsi furios, mâhnit și supărat pe nereușitele tale. Există riscul să apară conflicte cu persoanele dragi sau de a lua decizii pe care le vei regreta. Poate reușești să transformi frustrările în combustibilul necesar care să îți aducă o victorie. Amânările și anulările unor proiecte nu trebuie să te facă să abandonezi.
Fecioară/Ascendent în Fecioară
Mercur, guvernatorul tău, va fi retrograd până pe 15 decembrie în casa a patra. S-ar putea să apară probleme legate de gospodărie. Se strică anumite lucruri și trebuie reparate sau înlocuite. Bineînțeles, bugetul familiei va fi destabilizat. Unele planuri de sărbători nu se vor mai putea realiza. Singurul lucru bun este că vă veți reîntâlni cu unele rude.
Balanță/Ascendent în Balanță
În ciuda stresului din jur, a presiunii provocate de ultimele evenimente importante din țară, tu vei reuși să îți menții optimismul, să te ocupi de gospodărie așa cum ți-ai dorit, să te revezi cu unii prieteni dragi și să îi ajuți și pe alții să fie mai echilibrați. Astrele îți recomandă să acorzi atenție suplimentară comunicării și călătoriilor.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Anca Murgoci