Horoscop. Luna tranzitează semnul Săgetătorului.
Mercur se deprinde ușor de conjuncția cu Neptun și se apropie de un sextil cu Pluto. De altfel, sunt ultimele zile ale planetei comunicării în ultimul semn al zodiacului. Este posibil să avem revelații, senzația că am trăit în unele vise/coșmaruri. În primă fază, realitatea ne va supăra, dar până la urmă o vom accepta. Să nu uităm, totuși, că Luna tranzitează semnul Săgetătorului.
Berbec
Marte își revine după cuadratura cu Uranus și reusești să te ții de un plan. Nu te mai lași influențat de orice și oricine.
Taur
Nu prea ai energie și îi lași pe alții să se ocupe de cele mai importante proiecte. Venus se apropie de Saturn și te face destul de serios.
Gemeni
Vei pendula permanent între mai multe opinii. Care nici măcar nu sunt ale tale. Astrele îți recomandă să cauți ce vrei tu.
Rac
Colegii se vor angaja în discuții justițiare deranjante pentru tine. Evită să răspunzi la provocările lor. Munca te va ajuta.
Leu
Singurul lucru care te ține echilibrat este un obiectiv pe termen lung. Și unul îndrăzneț, la care să visezi toată ziua.
Fecioară
Vei începe să vezi mult mai clar intențiile celorlalți. Vei observa detalii la care nu ai fost atent până în acest moment.
Balanță
Te zbați prea mult la serviciu și nu îți iese mare lucru. Poate că ar fi cazul să faci din când în când o pauză scurtă.
Scorpion
Te deranjează enorm lipsa celorlalți de empatie față de tine. Mai ales după ce le împărtășești unele situații destul de private.
Săgetător
Atât planul emoțional, cât și cel cognitiv vor fi dezechilibrate. Așa că astrele îți recomandă să îți ții timpul ocupat.
Capricorn
Nu ar strica să pui mâna pe o carte, să vezi un film nou sau să participi la un eveniment. Cu alte cuvinte, să ții mintea cât mai ocupată.
Vărsător
În continuare, este multă confuzie în zona financiară. Începi să îți dai seama că ai cam exagerat și acum te preocupi pentru viitor.
Pești
Beneficiezi de o doză suplimentară de carismă. Astrele îți recomandă să o folosești pentru a obține ceva concret, nu doar pentru a primi laude.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News