Horoscop zilnic. Mercur retrograd se apropie de Venus.
Mercur retrograd se dezlipește de Chiron și se apropie de o conjuncție cu Venus în semnul Berbecului. Luna tranzitează Leul. Vă reamintim că, la finalul săptămânii, se va produce întâlnirea dintre Jupiter și Uranus.
Berbec
O parte din tine comunică direct, fără filtre. După care, cealaltă preferă diplomația. Va trebui să știi cum și când să le folosești pe ambele.
Taur
Dacă vrei să avansezi, trebuie să lași ceva în spate. Și preferabil să fie o parte din tine care nu mai are șanse de evoluție.
Gemeni
Oamenii îți promit multe, însă nu se vor putea ține de cuvânt. Astrele îți recomandă să ai întotdeauna și o soluție de rezervă.
Rac
Cu duhul blândeții vei reuși multe. Inițial nu vei fi de acord, dar îți vei da seama repede că o atitudine agresivă te îndepărtează de rezultate.
Leu
Cu Luna în semnul tău, vei fi mult mai atent la ceea ce simți și percepi. Îți va fi destul de greu să fii obiectiv la serviciu.
Fecioară
Partenerul vrea să discutați mai deschis despre situația financiară. Își dă seama că nu are rost să ascundeți sub preș problemele.
Balanță
Beneficiezi de sprijinul partenerului, mai ales dacă vei fi sincer cu el. Astrele îți recomandă să nu mai aduci în discuție subiecte irelevante.
Scorpion
S-ar putea să investești prea multe resurse într-un proiect minor de la serviciu. Ai nevoie de competiție, dar nu o vei găsi astfel.
Săgetător
Astrele îți recomandă să încerci să asculți și cealaltă parte. Chiar dacă tu ai o decizie luată, nu strică să strângi informații.
Capricorn
Vei fi preocupat de bunăstarea locuinței și armonia familiei. Astrele te invită să ceri ajutorul, să nu te chinui singur.
Vărsător
Îți vei pierde foarte repede răbdarea. Te superi din cauza unor detalii nesemnificative la prima vedere. Dar nu vei renunța așa ușor la nimic!
Pești
În continuare, astrele te ajută atunci când intri într-o negociere. Încearcă să vezi lucrurile diferit față de cum o fac alții.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News