EXCLUSIV  Horoscop, marți, 16 mai 2023

Daniela Simulescu, astrolog DC News
Daniela Simulescu, astrolog DC News

Horoscop zilnic. Jupiter intră în Taur.

Pe 16 mai, Jupiter intră în Taur. Timp de un an, planeta abundenței tranzitează un semn de pământ, cel al resurselor. Bineînțeles că și pragmatismul va fi la cote imense. De altfel, acest eveniment ne invită pe fiecare dintre noi să nu ne grăbim. Să ne găsim ritmul și să facem totul conform lui. 

De regulă, pe acolo pe unde trece, Jupiter aduce creștere, abundență, posibilități și expansiune. Dar vrea să îți arate și că mai ai de muncit în anumite segmente ale vieții. Jupiter poate fi la extreme, deoarece amplifică și ceea ce este bun, dar și ceea ce este rău.

Berbec

Jupiter va tranzita casa banilor. Deci vei începe să te gândești serios la eficientizarea bugetului personal, și bineînțeles la creșterea veniturilor. 

Taur

Jupiter îți va tranzita semnul. Asta înseamnă că vei primi o porție suplimentară de curaj, încredere și energie. Jupiter îți dă, dar nu îți bagă și în traistă!

Gemeni

Vei intra într-o perioadă de curățenie, și la propriu și la figurat. Pentru a lăsa spațiu pentru ceva nou în viața ta, ai nevoie de spațiu. 

Rac

Vei fi mai axat pe planurile de viitor, dar și pe relațiile pe care le ai cu prietenii, comunitatea, cunoștințele. Preferi calitate, nu cantitate. 

Leu

Jupiter va tranzita casa carierei, deci așteaptă-te la tot felul de schimbări în acest sens. Multe dintre ele pozitive. 

Fecioară

Vei avea un dor de ducă fantastic! Jupiter îți va crește dorința de a călători, fie fizic, fie cu gândul. De asemenea, educația va deveni prioritate. 

Balanță

Vei fi din ce în ce mai preocupat de stabilitatea financiară. Discuțiile cu partenerul despre banii la comun se vor intensifica. 

Scorpion

Jupiter va tranzita casa relațiilor. Deci vei beneficia de o mulțime de oportunități în acest sens. Dar nu înseamnă că trebuie să ai așteptări. 

Săgetător

Vei fi nevoit să faci o mulțime de ajustări. Să muncești mai mult pentru absolut orice. Ar fi cazul să te preocupi de sănătate. 

Capricorn

Jupiter va tranzita casa bucuriei. Așa că vei face tot posibilul să te reîntorci la unele pasiuni sau să îți faci unele noi. 

Vărsător

În perioada următoare, relațiile cu membrii familiei se vor îmbunătăți. Te vei gândi din ce în ce mai mult la un rost. 

Pești

Jupiter vrea să înveți chestii practice. Să comunici mai mult. Să faci plimbări dese. Să îți îmbunătățești relațiile cu frații și surorile. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel