Horoscop. Trigon Mercur-Nodul Nord.
Pe 14 decembrie, Mercur din Capricorn face un trigon cu Nodul Nord din Taur. Un aspect bun pentru a ne gândi încotro vrem să o apucăm. Dar, atenție că amândouă planetele sunt în semne de pământ, deci nu este vorba de idealuri ci de chestiuni cât mai pragmatice cu putință. Chiar dacă Mercur nu este încă retrograd, simțim deja efectele sale.
Berbec
Tendința principală a zilei va fi aceea de gândi mult și de a face prea puțin. Cel mai bine ar fi să fie chiar invers.
Taur
Viitorul sună bine doar dacă reușești să faci primul pas înspre planurile tale. Și te poți inspira din poveștile unor oameni mai experimentați.
Gemeni
Îți dai seama că victimizarea nu te ajută cu absolut nimic. Și de aici, viața ta se poate îmbunătăți considerabil.
Rac
Astrele îți recomandă să îți îndrepți atenția asupra finanțelor. Adică să nu lași pe mâine socotelile pe care le poți face astăzi.
Leu
Încrederea în spusele colegilor trebuie să aibă un fundament. Să ai dovezi clare. Că dacă nu, s-ar putea să fii destul de dezamăgit.
Fecioară
Astrele te invită să te gândești la tine în primul și primul rând. Și în ceea ce privește munca, dar și în planurile cu familia.
Balanță
Astrele îți recomandă să îți comunici în mod activ nevoile. Mai ales membrilor familiei. Altfel, poți fi sigur că nu ți le va ghici nimeni.
Scorpion
Te vei trezi punând mai multe întrebări decât este cazul. Important este să asculți și să și pui în practică ceea ce afli.
Săgetător
Discuția cu partenerul despre bani va fi destul de inconfortabilă. Dar asta nu înseamnă că trebuie să fugiți de ea.
Capricorn
Ți-ar prii cu siguranță să te gândești la cât oferi și la cât primești. În orice domeniu important. Poate vrei să schimbi ceva.
Vărsător
Poate îți distribui altfel resursele. Mai ales timpul. Nu de alta, dar este nevoie de multă odihnă. Introspecția departe de ochii lumii te va ajuta.
Pești
Îți vin noi idei legate de planurile pentru viitorul apropiat. Mai ales prin intermediul discuțiilor cu prietenii cei mai apreciați.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu