Horoscop. Soarele se pregătește să iasă din semnul Taurului. Mâine va intra în Gemeni.
Berbec
Vei avea tendința să te plângi prea mult de orice. Mai ales de ce nu îți iese din prima. Colegii nu vor fi de acord cu victimizarea ta și te vor evita.
Taur
Este posibil ca încăpățânarea să fie la cote maxime. Și asta pentru că ai multe frici. Vei ține cu dinții de absolut tot. Astfel vei întârzia intenționat niște proiecte.
Gemeni
Mercur se apropie ușor ușor de faza retrogradării. Vei observa că se încurcă planurile, că apar întârzieri și că ești total neputincios în momentele provocatoare.
Rac
O parte din tine este activată de Marte, care își doreste acțiune. Dar cealaltă parte, care depinde mult de Venus și Mercur, te face să gândești prea mult.
Leu
Va trebui să fii mai atent la modul în care comunici cu șefii sau persoanele cu autoritate. Orice gest rebel va fi imediat apostrofat.
Fecioară
Astrele îți recomandă să ai grijă la ce promisiuni faci oamenilor din sfera profesională. Intențiile tale sunt poate cele mai bune, dar vor fi greu de pus în practică.
Balanță
Accepți orice mai puțin discuțiile despre bani. Refuzi să vorbești despre veniturile și cheltuielile tale. Și nu vrei să știi nici situația celorlalți.
Scorpion
S-ar putea să fii tras la răspundere la serviciu, însă nu din cauza ta. Ai grijă cu cine te aliezi! Din fericire găsești soluțiile necesare să rezolvi orice problemă.
Săgetător
Nu lăsa pe mâine ce poți face astăzi! Mai ales la serviciu. Orice tentativă de amânare te va costa dublu. Deci încearcă să fii cât mai eficient.
Capricorn
Saturn, guvernatporul tău, se apropie de retrogradare. Acest fapt te va obliga să fii mult mai serios, dar și să accepți realitatea așa cum este ea.
Vărsător
Ar fi cazul să te gândești la cât de echilibrat a fost stilul tău de viață în ultima perioadă. La mâncare, somn și mișcare. Dacă nu a fost, e nevoie de schimbare.
Pești
Tu ai vrea mai multă stabilitate, dar în cadrul familiei au loc evenimente care îți dau peste cap multe planuri. Nu lăsa furia să își facă de cap!
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu