EXCLUSIV  Horoscop, miercuri, 22 iunie 2022

Astrolog Daniela Simulescu
Astrolog Daniela Simulescu

Horoscop zilnic. Luna tranzitează semnul Berbecului. 

Publicitate

Luna tranzitează semnul Berbecului și se va întâlni cu Marte. Vei auzi la tot pasul cuvântul “stres”, asta dacă nu îl vei experimenta pe propria piele. Venus se pregătește să iasă din semnul Taurului și să pășească în cel al Gemenilor. 

Berbec

Cu Luna, Marte și Jupiter, toate în semnul tău, este clar că vei avea o zi plină de evenimente. Dar este cazul să nu îți aglomerezi în plus programul. 

Taur

Oboseala te va însoți la tot pasul. Vei încerca să rezolvi ceva pe ultima sută de metri, dar te vei lovi de unele încurcături. 

Gemeni

Te poți elibera de unele așteptări. În special cele referitoare la oamenii din jurul tău. Vei căuta tot felul de idei care să te ajute să te detașezi. 

Rac

Furia îți va fi stârnită prea ușor. Mai ales la locul de muncă. Astrele îți recomandă să stai cât mai departe de discuțiile contradictorii cu șefii. 

Leu

Nu este o perioadă bună să fii direct, să te implici în mod activ în unele proiecte sau să faci propuneri. Recomandabil ar fi să stai în expectativă. 

Fecioară

Te bazezi prea mult pe ceilalți și vei rămâne dezamăgit. Deci dacă vrei să îți ușurezi viața, încearcă să nu mai ceri validarea nimănui. 

Balanță

Venus se pregătește să schimbe semnul. Situațiile grele se vor rezolva de la sine, însă cele simple îți vor da mari bătăi de cap. 

Scorpion

Partenerul îți atrage atenția asupra unor situații nerezolvate. Ai face bine să pui pe primul loc viața personală. Munca este importantă, dar nu vitală. 

Săgetător

Orice dezechilibru îți poate dăuna enorm. Fie la serviciu, fie acasă. Încearcă să eviți excesul de zel și în momentele petrecute în preajma prietenilor. 

Capricorn

Nu lăsa pe mâine ce poți face astăzi! Mai ales când este vorba de partea preactică. Deciziile importante pot fi luate zilele următoare. 

Vărsător

Nu este cea mai bună zi pentru a vorbi fără să gândești! Încearcă să îți oferi timp de fiecare dată când vrei să porți o discuție importantă. 

Pești

Pentru unii dintre voi, situația financiară este îngrijorătoare. Pentru alții pot apărea tot felul de tentații care se vor concretiza cu unele cheltuieli.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel