Horoscop, miercuri, 9 ianuarie, 2019

Horoscop
Horoscop

Horoscop. Capricornii  nu ştiu de unde primesc azi un impuls fantastic ce îi  pot propulsa cu câteva etape mai sus în proiectul de care se ocupă. Săgetătorii trebuie  să se aplece cu  atenţie asupra propriilor lor dorinţe şi nevoi, fără a mai sta atât de mult la cheremul altora.

Horoscop, 9 ianuarie 2019, BALANȚĂ

Cât timp urmezi strategia pe care ţi-ai propus-o cât mai relaxat, fără stres şi fără încrâncenare, vei ajunge la visul tău cel mare cu bucurie.

Victoria nu e departe, dar nu trebuie să dezechilibrezi nimic în urcuşul tău: nici să sari peste etape, nici să te stresezi mai mult decât e cazul, nici să te dai peste cap pentru a ajunge mai repede acolo.

Lucrurile pot evolua lent, armonios şi bine, încât nici ţie nu-ţi vine a crede ce frumos se aşează toate, şi asta numai datorită capacităţii tale de a-ţi păstra calmul până la capăt. Nu te enerva pentru nimic în lume, ci rămâi zen orice ar fi, şi ai să vezi imediat efectele acestei atitudini!

Horoscop, 9 ianuarie 2019, SCORPION

Te stresezi inutil, deşi nu ai nici un motiv să te chinuieşti atâta de unul singur. Te cramponezi de cele mai mici fleacuri care nu sunt la locul lor, în loc să le tratezi cu detaşare, ba chiar cu un dram de ironie, cât timp sunt atât de banale şi de uşor de rezolvat.

Relaxează-te, vezi în aceste motive de aparentă îngrijorare motivul de a râde şi a te distra un pic, pentru că da, e o situaţie care merită tratată în glumă!

Faci haz de necaz, cum s-ar spune, şi după ce stresul se va diminua, îţi vei da seama că nu a meritat să-ţi faci atâtea griji. Ce a fost mai greu, e deja de domeniul trecutului, iar ce a mai rămas e un fleac ce merită tratat ca atare.

Horoscop, 9 ianuarie 2019, SĂGETĂTOR

Azi ar trebui să te apleci cu mai multă atenţie asupra propriilor tale dorinţe şi nevoi, fără a mai sta atât de mult la cheremul altora. Da, poţi lucra în beneficiul lor, dacă asta ţi-e sarcina, dar nu uita că, în tot ce faci, contezi doar tu.

Dacă ceea ce faci pentru alţii nu e şi în avantajul propriu, pentru că-ţi dedici timpul şi energia doar lor, ar fi bine să te opreşti măcar pentru o zi şi să te gândeşti înainte de orice doar la tine.

Nu e egoism acesta, ci e doar grijă pentru propria ta persoană, care are şi ea nevoile sale! Ocupă-te prioritar de dorinţele tale cele mai aprinse care pot fi îndeplinite acum!

Horoscop, 9 ianuarie 2019, CAPRICORN

Nici tu nu ştii de unde, primeşti azi un impuls fantastic ce te poate propulsa cu câteva etape mai sus în proiectul de care te ocupi. Ai cerut cândva ajutor, ai aruncat gândul în spaţiu şi nu apărea nici un semnal că cineva te-ar fi auzit, dar azi apar deja rezultatele.

Când vezi ce uşor evoluează lucrurile acum, ai din ce în ce mai clară senzaţia că acesta e răspunsul la dorinţele pe care le-ai emis atunci.

Vezi, uneori lucrurile nu se mişcă aşa cum sau când ai dori tu, ci trebuie doar să-ţi doreşti să se întâmple minunea, şi ea va apărea atunci când este momentul potrivit. Acum poţi să vezi ce paşi mari poţi să faci înainte către succesul dorit!

Horoscop, 9 ianuarie 2019, VĂRSĂTOR

Stai şi chibzuieşti profund asupra unei decizii pe care nu ai vrea să o iei la voia întâmplării. E o alegere dificilă, tocmai de aceea ai nevoie de un răgaz pentru a puie în balanţă argumentele.

Dacă mai ai nevoie de o a doua părere, consultă pe cineva care a trecut printr-o situaţie similară, dar fă tot posibilul să nu dai răspunsul final tot azi. În câteva zile ar mai putea apărea câteva elemente în plus care să modifice direcţia şi poate va fi prea târziu să te mai răzgândeşti.

Horoscop, 9 ianuarie 2019, PEȘTI

Ai numai de câştigat de pe urma anturajului în care nimereşti astăzi, de parcă ai intra într-un mediu de oameni inteligenţi, experimentaţi, înţelepţi, care cunosc foarte bine domeniul pe care tu deocamdată îl tatonezi.

Stai cu urechile pâlnie la tot ce au ei de transmis, pentru că trebuie să recunoşti că îţi sunt superiori şi de la ei vei primi informaţiile de care ai nevoie.

Sunt ca un fel de profesori, de mentori, de îndrumători spre succesul pe care îl vizezi de multă vreme, iar deschiderea lor spre a împărtăşi şi altora ce ştiu trebuie valorificată din plin.

Citeste mai multe pe teotrandafir.com

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
NoMy - smt4.5.3
pixel