Horoscop. Capricornii află un lucru foarte important, dar sunt conştienți că nu e în avantajul lor, dacă începe să-l spună şi altora. Pe Vărsători îi cheamă dorul spre zona lor de baştină, spre casa părintească sau spre o localitate îndepărtată unde se află ceva drag sufletului lor.
Horoscop, 29 septembrie 2018, BALANȚĂ
Excursiile ar fi cel mai potrivit plan pentru astăzi, pentru că ai chef de mişcare, ai energie din belşug, ba ai şi un mijloc de locomoţie la îndemână, încât ar fi o zi perfectă pentru drumeţii, pentru ieşiri în natură cu bicicleta, pentru raiduri prin împrejurimi cu motocicleta, o plimbare călare la ţară sau prin păduri, orice care ţi-ar putea consuma energia de care dispui dar care să îţi şi facă plăcere deopotrivă.
Atragi şi pe alţii în aventurile tale dinamice, descoperind cât de mult ţi-a lipsit sportul în ultima perioadă sau, dacă totuşi ai avut o viaţă sportivă, cât de mult ţi-a lipsit aerul curat şi natura!
Horoscop, 29 septembrie 2018, SCORPION
Îţi convine de minune atmosfera calmă care se lasă peste unele planuri care momentan nu mai aduc nimic nou în atenţie. Ocupă-te de o serie de lucruri banale care tot aştepta la rând, dar după ce le vei duce pe toate la îndeplinire, vei vedea că, dintr-o dată, se eliberează lista ta de sarcini, lăsând loc pentru multe alte preocupări interesante.
Fă un efort să termini acele aspecte minore de care până acum nu aveai chef să te ocupi, pentru că vei şterge dintr-un foc un şir lung de mărunţişuri care se tot aglomerau. Scapi de ele şi răsufli uşurat!
Horoscop, 29 septembrie 2018, SĂGETĂTOR
Pregăteşti o călătorie ce va avea loc cândva în perioada următoare, dar plecarea respectivă implică o întreagă serie de sarcini premergătoare pe care nu le poţi amâna. Ori o zi liberă înseamnă de fapt o altă zi întreagă de muncă în avans, ori e nevoie de o planificare din timp pentru ca toate să meargă de minune, dar cu cât eşti mai prudent şi mai organizat dinainte, cu atât călătoria în sine se va desfăşura mai bine, deci nu lăsa nimic fără să-l treci în revistă. Foloseşte cu cap răgazul rămas până în ziua plecării.
Horoscop, 29 septembrie 2018, CAPRICORN
Afli un lucru foarte important, dar eşti conştient că nu e în avantajul tău dacă începi să-l spui şi altora. Mai bine îl ţii secret, doar pentru tine, deoarece alţii abia aşteaptă să se folosească de norocul tău.
Uneori, este mult mai bine să taci până când evenimentele au ajuns la un nivel sigur, ca abia după aceea să te lauzi tuturor cu realizările tale. E greu să ţii în tine asemenea veste, dar ai păţit-o şi în trecut să baţi toba şi să pierzi şansa din cauza laudei de sine!
Horoscop, 29 septembrie 2018, VĂRSĂTOR
Dorul te cheamă spre zona ta de baştină, spre casa părintească sau spre o localitate îndepărtată unde se află ceva drag sufletului tău. Ai şanse să vezi cu ochii tăi acel loc la care visai, încât călătoriile pot deveni cel mai bun mijloc de a întâlni fericirea şi de a-ţi împlini visele.
Pe unde treci, vezi locuri frumoase, peisaje încântătoare, oameni plăcuţi, iar deplasările sunt astfel cea mai rapidă metodă de relaxare pentru tine. Pleacă la drum, aşadar!
Horoscop, 29 septembrie 2018, PEȘTI
Nu te poţi detaşa de o situaţie conflictuală din trecut care încă te irită. În loc să duci după tine, la nesfârşit, o ceartă care ar fi trebuit să se stingă demult, mai bine te-ai opri un pic în loc şi ai vedea ce te mai deranjează încă pentru a sta de vorbă matur şi pentru a readuce totul la normal.
Momentul e prielnic pentru a dezamorsa vechi tensiuni, dar trebuie să existe dorinţă de ambele părţi să stingeţi scânteia de scandal de odinioară. Dacă vezi că celălalt tot o întreţine, e greu de crezut că vei trece cu vederea atitudinea sa şi-l vei ierta tu primul.
Citeste mai multe pe teotrandafir.com
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News