Astăzi are loc o conjuncție istorică între Jupiter și Pluto, în semnul Capricornului. Acest aspect vorbește despre necesitatea acceptării adevărului așa cum este el, dur câteodată.
Berbec
Vrei control, însă nu îl poți avea tot timpul. Și nici nu poți fi victorios în urma fiecărei lupte pe care o duci. Eșecul are rostul lui.
Taur
Pentru a putea evolua, ai nevoie să nu mai fii așa încăpățânat. Când vei considera că nu doar tu ai dreptate, atunci lucrurile se vor îmbunătăți.
Gemeni
Transformările tale multiple nu au rost dacă sunt superficiale și lipsite de sens. Poate că de acum încolo vei fi mai chibzuit și cu banii altora.
Rac
Partenerul este și el un om, nu un accesoriu de-al tău. Vrei să protejezi pe cineva, dar poți începe cu tine și abia pe urmă să cauți alte persoane.
Leu
Nu toate proiectele de la serviciu vă vor aduce strălucire, dar asta nu înseamnă că nu pot fi de succes sau că nu vă pot propulsa în carieră.
Fecioară
Bucuria face parte din viață. Ai nevoie de ea pentru echilibru. Nu deveni obsedat de muncă și ordine pentru că vei uita să trăiești.
Balanță
Orice reușită personală vine în urma unei fundații, unei structuri emoționale puternice. Vei avea de meditat din plin la acest subiect.
Scorpion
Tachinarea nu înseamnă neapărat iubire pentru ceilalți. Ei nu digeră la fel de bine replicile ironice și tăioase sau testele interminabile.
Săgetător
Excesul de zel aduce după el întotdeauna și cheltuieli exagerate. Vei fi obligat să înveți să îți gestionezi resursele financiare mai eficient.
Capricorn
Planuri îți faci grămadă, însă fără acțiune acestea vor rămâne doar în capul tău. Acum vei căuta motivația necesară să treci la treabă.
Vărsător
Izolarea nu înseamnă sfârșitul lumii. Conjuncția dintre Jupiter și Pluto te ajută să înțelegi că sănătatea ta fizică și emoțională este mai importantă ca orice.
Pești
Prietenii sunt buni la casa omului, dar tu îți trăiești viața prin ei. Este cazul să te retragi puțin și să îți dai seama de ce anume fugi.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu