Balanță
Experienţa acumulată de tine poate fi pusă şi în slujba altora, ca atare dedică-te celor care au nevoie de ceea ce ştii tu să faci. Nu te deranjează deloc să lucrezi pentru alţii, pentru că ştii că rolul tău, prin exemplu personal, e să-i ghidezi pe cei care încă îşi caută calea.
Tu ştii ce faci, şi le poţi arăta şi lor ce trebuie să facă, dar nu te rezumi doar la informaţii teoretice adunate de prin cărţi, ci pui efectiv umărul pentru a le arăta practic ce e de făcut. Te vor privi cu recunoştinţă şi cu admiraţie, pentru că ai uitat de timpul şi treburile tale pentru a dărui ceva din bagajul tău de informaţii celor aflaţi la început de drum.
Scorpion
Afacerile ar trebui să meargă foarte bine, pentru că sunt mari şanse să-ţi mai refaci un pic bugetul. Intră sume mai consistente în posesia ta, vânzările încep să se mai mişte, semnezi un contract promiţător sau eşti plătit ceva mai bine, deci perspectivele financiare încep să arate bine, totul e să nu dezechilibrezi tu balanţa.
Ofertele care ţi se fac sună bine, nu le lăsa să aştepte, pentru că norocul nu stă pe loc. Dacă tu nu pui mâna pe şansă imediat, apare altul care e mai iute în reacţii şi primeşte ceea ce ar putea fi al tău.
Săgetător
Eşti elev la un curs foarte util din care ai multe de învăţat şi abordezi informaţia cu o curiozitate de copil dornic să acumuleze noi şi noi experienţe. Există un mentor în faţa ta, unul demn de respect şi de urmat, un exemplu de înţelepciune şi de maturitate şi, în sinea ta, îţi doreşti să-i calci pe urme, de aceea absorbi tot ce are de transmis ca un burete avid de cunoaştere.
Accepţi faptul că eşti un începător în domeniu, un novice încă necopt, dar eşti convins că lecţiile pe care le primeşti de la acel model de inteligenţă din faţa ta vor avea efectele scontate şi, într-o zi, vei fi şi tu ca el.
Capricorn
Dacă pleci la drum, înarmează-te cu mult calm, pentru că vor fi deplasări încărcate de o oarecare stare de tensiune. Ori ceva apare pe parcurs şi îţi strică ţie toată plăcerea călătoriei, ori nu găseşti ceea ce ai fi sperat, la destinaţie, ca atare nu se poate vorbi de o zi tocmai bună pentru a pleca de acasă.
Dar parcă nici acasă nu te simţi în largul tău, ca atare fii pregătit pentru o atmosferă cam sumbră în care nu te vei simţi bine oriunde te-ai afla. Se vede că eşti obosit şi stresat şi de aceea nimic nu-ţi convine. Dacă eşti afară, te comporţi ciudat, dacă rămâi acasă, nu-ţi găseşti locul.
Vărsător
Aminteşte-ţi azi de un lucru din fizica de clasa a şaptea: dacă sufli în foc nu-l stingi, ci îl aprinzi şi mai tare! Aşa că asta trebuie să faci tu azi: să eviţi să torni gaz pe foc, să alimentezi o dispută, să iriţi şi mai tare pe un om deja nervos, pentru că ai de a face cu persoane care stau pe un butoi cu pulbere şi orice cuvânt nelalocul lui îl poate arunca în aer imediat.
Nici tu nu eşti în cea mai bună formă, şi tu eşti irascibil şi sensibil la orice afront, dar tocmai pentru că ştii că lucrurile pot denatura de la nimic, mai bine stai departe de orice factor de risc ce poate înteţi conflictul fără rost!
Pești
Se deschide o perspectivă nouă în faţa ochilor tăi, dar nu te poţi concentra asupra ei cât timp eşti prins în alte probleme. Merită să te dedici acestei noi direcţii, ca atare e convenabil să renunţi la ceea ce făceai, să-i pui punct aici, ca să te poţi elibera de orice sarcină care te-ar putea ţine pe loc.
Numai de curajul şi voinţa ta proprie depinde felul în care închizi capitolul din trecut, ca mai apoi să-ţi canalizezi timpul, energia şi atenţia spre noua ta cale, deci greul e acum, când a venit momentul să spui punct... şi de la capăt, dar în altă direcţie!
Citește mai multe pe teotrandafir.com
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu