Horoscop. Indiferent de vârsta pe care o au Săgetătorii, sunt totuşi un copil în adâncul sufletului lor şi trebuie să lase acest copil să se manifeste liber, din când în când. Capricornii se comportă ca un profesor gata să ţină predici severe celor care fac greşeli, dar uită că şi ei au fost ca ei.
Balanță
Un mic drăcuşor te îmboldeşte să spui lucruri care nu te caracterizează şi pe care s-ar putea să le regreţi mai târziu. Rezistă acestei ispite negative, pentru că nu e genul tău să fii răutăcios sau să arunci vorbe grele în spatele altora, fără să le merite. Poţi descoperi efectele nefaste ale intervenţiei unui inamic asupra ta şi, în loc să ierţi şi să tolerezi, aşa cum faci de obicei, eşti gata să întorci armele.
Scorpion
Ai noroc să atragi alături de tine mai multe persoane de toată încrederea care participă la proiectele propuse de tine. Te poţi baza întru totul pe sprijinul lor, pe contribuţia lor concretă, poate chiar şi pe participarea lor materială, pentru că ceea ce au ei de oferit nu e doar teoretic, nu e doar o promisiune în vânt, ci vor pune umărul la treabă lângă tine. Eşti mulţumit să vezi că ai convins atâta lume să ţi se alăture la punerea în practică a unui ţel, pentru că, fără asemenea ajutoare, ar fi rămas totul doar un proiect pe hârtie.
Săgetător
Indiferent de vârsta pe care o ai, eşti totuşi un copil în adâncul sufletului tău şi trebuie să laşi acest copil să se manifeste liber, din când în când. Şi tu ai nevoie de ocrotire, nu numai să ocroteşti tu pe alţii, şi tu ai nevoie de grija altuia, nu doar să ai grijă de alţii, deci acceptă-ţi poziţia de răsfăţat şi de protejat, pentru că o meriţi pe deplin. Te simţi bine aşa, ştiind că cineva te învăluie în iubirea sa necondiţionată, şi îţi dai seama că aveai nevoie de acest dar de la cei pe care îi consideri cei mai importanţi pentru sufletul tău.
Capricorn
Te comporţi ca un profesor gata să ţină predici severe celor care fac greşeli, dar uiţi că şi tu ai fost ca ei. Fii mai îngăduitor cu cei tineri sau cu cei mici, chiar dacă îi prinzi cu minciuna, pentru că fiecare om e supus greşelii. Mai bine le oferi un exemplu personal demn de urmat înainte de a-i ataca dur pe diverse căi. Poţi oferi o lecţie de viaţă extrem de folositoare, dar fără a apela la ton ridicat, la nervi sau autoritate agresivă. Nici tu nu le ştiai pe toate cândva ci ai învăţat de la alţii, deci pune-te şi în pielea lor un pic.
Varsator
Eşti cam nervos şi, dacă nu ţii sub control manifestările agresive, poţi strica ziua altora! Fii mai atent ce spui şi cum te comporţi mai ales cu cei care ţin la tine. Nu ţi-ar păsa să scoţi din sărite un străin pe stradă, dar să îl faci să sufere pe omul cel mai drag ţie, nu ţi-ar cădea tocmai bine! Alege-ţi cu grijă vorbele, mai ales dacă cel de lângă tine e mai sensibil din fire sau trece prin momente dificile, pentru că nu are nevoie acum nici de critici, nici de predici, nici de dispute, ci doar de multă înţelegere. Pune-te în pielea lui un pic şi vezi ce simţi...
Pesti
Eşti mai puternic decât ai crede, deci foloseşte-ţi talentele în tot ce doreşti să obţii. Stă în puterea ta să-ţi realizezi orice vis, să porneşti orice plan măreţ, şi nu are rost să-ţi faci griji în nicio direcţie. Valorifică-ţi talentele care te fac unic şi te scot mai bine în evidenţă pe oriunde te-ai duce. Ai încredere în ceea ce este doar al tău şi lasă şi modestia şi timiditatea deoparte, nu e cazul să le arăţi, chiar dacă în sinea ta există şi astfel de urme.
Citeste mai multe pe jurnalul.antena3.ro
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu