EXCLUSIV  Horoscop, vineri, 15 aprilie 2022

Daniela Simulescu/Foto emisiune
Daniela Simulescu/Foto emisiune

Horoscop zilnic. Marte intră în semnul Peștilor. 

Publicitate

Marte simbolizează luptătorul, războinicul, cel care ne duce cu gândul la impulsivitate, grabă, ciocnire, rupere. Pe de altă parte, Peștii, ultimul semn al zodiacului, vorbesc despre milă, compasiune, vindecare spirituală, empatie, dar și dependență, iluzie și haos. Cu Marte în Pești avem un războinic spiritual care poartă niște ochelari roz. El aduce o formă de revoluție spirituală, însă nu acționează cu adevărat. Vom fi mai pasivi și vom aștepta momentul potrivit de a acționa. Ne pregătim de Luna Plină din Balanță de mâine. 

Berbec

Marte este guvernatorul tău, iar intrarea lui în ultimul semn te va face dornic de retragere, de a face un pas înapoi în orice domeniu. 

Taur

Marte va dinamiza zona socială, deci te poți aștepta la multe evenimente în perioada următoare. Dar și la amânări sau anulări. 

Gemeni

Discuțiile cu superiorii îți vor aduce multe confuzie. Una zic, alta fac. Iar tu chiar nu știi cum să procedezi astfel încât să fie bine. 

Rac

Tranzitul lui Marte este bun pentru cei care au examene grele, chestiuni administrative și probleme juridice de rezolvat. 

Leu

Sună ciudat, dar cea mai bună armă a ta va fi lipsa controlului. Pentru că altfel, vei avea destule de pierdut, atât acasă, cât și la serviciu. 

Fecioară

Relația cu partenerul va trece prin multe teste. Vă veți înfuria din nimicuri tocmai pentru a vă da seama că sunt probleme vechi nediscutate. 

Balanță

Trebuie să înveți să lucrezi în condiții de stres și haos. Urmează o perioadă în care te vei agita mai mult decât este cazul. 

Scorpion

Tranzitul lui Marte prin Pești îți priește de minune. Poate aduce momente de pasiune uimitoare sau dorința de a-ți satisface plăcerile. 

Săgetător

Conflictele din sânul familiei vor fi multe și enervante. Îi vei acuza pe cei dragi că nu te lasă deloc să îți vezi de viață. 

Capricorn

Cei timizi se vor schimba. Dintr-o dată vor prinde curaj să spună ce vor, să se opună unor propuneri sau să fie mai curioși. 

Vărsător

Începe o perioadă frustrantă din punct de vedere financiar. Pe de o parte beneficiezi de unele sume suplimentare, dar pe de altă parte apar cheltuieli. 

Pești

Dacă ți-a lipsit curajul să începi un proiect, să renunți la o situație toxică, acum este momentul. Marte va fi aliatul tău până pe 25 mai!

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel