Horoscop. Racii trebuie să spună stop şi să pornească într-o cu totul altă direcţie decât înainte. Leii sunt justiţiari neînfricați atunci când în joc sunt adevărul, dreptatea, cinstea.
Publicitate
Horoscop, 21 decembrie 2018, BERBEC
Fiecare pas pe care îl faci îţi confirmă din ce în ce mai bine victoria către care te îndrepţi. Vin în fiecare clipă noi şi noi detalii care contribuie la reuşita cea mai mare care te aşteaptă la capăt.
Eşti foarte motivat să duci mai departe acel plan care evoluează foarte bine! Etapă după etapă, construieşti un succes de toată frumuseţea, de aceea nu trebuie să scazi ritmul nici un moment.
E un succes care se ridică lent, picătură după picătură, dar deja se vede clar încotro merg lucrurile, perspectivele fiind mai mult decât promiţătoare. Nu te opreşti din mers ci menţii acelaşi ritm constant şi bun de înaintare!
Horoscop, 21 decembrie 2018, TAUR
Nu te compara cu cei din preajma ta, pentru că azi nu atragi lângă tine oameni care să-ţi semene sau care măcar să aibă ceva în comun cu tine. Dacă te priveşti pe tine prin prisma lor, ca şi cum ei te-ar reflecta pe tine, greşeşti amarnic.
Tu nu eşti aşa: nici pesimist ca ei, nici trist ca ei, nici neputincios ca ei, ca atare fă abstracţie de oamenii care îţi stau prin preajmă şi nu te implica în treburile lor. Da, poate ai dori să le ridici moralul, dar nu te ajută cu nimic compasiunea cu care îi tratezi.
Ei vor încerca să te tragă pe tine în jos, pentru că nu suportă ca alţii să se simtă mai bine, deci mai bine pleci de lângă asemenea surse de energie negativă.
Horoscop, 21 decembrie 2018, GEMENI
Nu-ţi propune succese imediate sau proiecte care par simple, ci ai curaj să ţinteşti până departe, către un ţel mai îndepărtat. Chiar dacă evoluţia va fi ceva mai lentă şi deloc uşoară, merită să faci acest pas, pentru că va fi un succes deplin. Ai răbdare, vâsleşte încet, nu pretinde rezultate imediate şi nu-ţi pierde încrederea nici măcar în momentele când ţi se va părea că nimic nu mai merge. Ba da, merge, doar că mult mai anevoios decât ai fi aşteptat, ca atare continuă pe aceeaşi cale, cu încredere maximă în succesul final.
Horoscop, 21 decembrie 2018, RAC
Spune stop şi porneşte într-o cu totul altă direcţie decât înainte. Acceptă că există şi alte viziuni, şi alte opinii, şi alte unghiuri de vedere, pe lângă al tău şi, dacă ţi se pare că sună promiţător, preia-le imediat, pentru că sunt în beneficiul tău.
Poate fi ca o renaştere, ca o perspectivă complet nouă, într-o lumină care îţi convine de minune, deci numai de tine depinde să pui punct aici unei atitudini greşite sau învechite, şi să alegi altceva.
Îmbraci o haină complet diferită, mult mai complexă, dar nu te mai întoarce la cea de până mai ieri. Gata, eşti altul!
Horoscop, 21 decembrie 2018, LEU
Eşti un justiţiar neînfricat atunci când în joc sunt adevărul, dreptatea, cinstea. Azi ai ocazia să te ridici pentru aceste valori în care crezi şi lupţi cu mult curaj până la victoria finală.
Fie că lupţi pentru drepturile tale, fie că te foloseşti de aceste arme pentru a face altcuiva dreptate, te simţi puternic în această postură. Tu ai la dispoziţie mijloace incontestabile prin care poţi scoate adevărul la lumină.
Deci ridică-te pentru un scop nobil sau umanitar, pentru cei care nu au forţa de a-şi face singuri dreptate, pentru cei defavorizaţi sau mai puţin norocoşi. Le vei câştiga recunoştinţa pentru totdeauna!
Horoscop, 21 decembrie 2018, FECIOARĂ
Simţi că cineva mult mai puternic decât tine, din alte dimensiuni, îţi ghidează paşii în direcţii noi, şi pentru că nu deţii tu controlul, aşa cum îţi place de obicei, eşti nesigur pe tine.
Mai lasă şi destinul să te ducă unde vrea el, fără să ţii tu volanul strâns în mâini, pentru că nu ai de unde să le ştii tu pe toate. Vei vedea că tot ce se petrece acum în calea ta e spre binele tău deci nu are rost nici să te temi, nici să te opui.
Eşti în siguranţă şi vei primi, la final, exact ce ţi se potriveşte. Lasă-te dus de val: totul va fi bine!
Citeste mai multe pe teotrandafir.com
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Roxana Neagu