Horoscop. Taurii pierd mult timp pe drumuri azi, transportul public devine motiv de enervare, iar traficul poate fi stresant. Starea ta psihică nu e tocmai bună pentru nativii din Fecioară, aceștia sunt eşti influenţați de cineva trist din anturaj care te acaparează cu probleme lor.
Berbec
Dacă te înconjori de oameni de aceeaşi vârstă cu tine, atmosfera ar putea deveni electrizantă, deoarece schimbul de idei şi confruntarea de forţe ar putea ajunge la apogeu, dar într-un sens constructiv. Fiecare contribuie în felul său la succesul unui proiect comun şi vă stimulaţi perfect unii pe alţii ca să faceţi paşi mari spre scopul final. Competiţia, chiar dacă se mai simte pe alocuri, are scopul de a vă ambiţiona unii pe alţii să daţi ce aveţi mai bun în fiecare, ca atare va fi o plăcere pentru tine să-i mai provoci pe cei din jur cu un dram de ironie.
Taur
Pierzi mult timp pe drumuri azi, transportul public devine motiv de enervare, iar traficul poate fi stresant. Nu te enerva totuşi, astfel de momente când consumi minute preţioase pe drum sunt un motiv bun să-ţi faci ordine în gânduri. În acest timp, în loc să te cerţi cu toată lumea şi să aduci acuze la adresa mai marilor ţării, mai bine te-ai îndrepta spre gândurile tale cele mai profunde, pentru că vei găsi o mulţime de idei noi, de soluţii eficace, de variante optime la care nu te-ai gândit înainte. Când eşti blocat în trafic aşadar, retrage-te în sinea ta şi meditează.
Gemeni
Modul în care te retragi azi în umbră are o conotaţie specială, de parcă îţi asumi acest anonimat pentru a face puţină ordine în jurul tău. Cine te vede azi se întreabă de ce taci atât de mult, de ce nu-ţi spui părerea, de ce nu critici, aşa cum faci de obicei, dar azi accepţi tăcerea de bunăvoie pentru că ştii că aşa poţi depăşi cel mai bine un moment mai fragil. Eşti convins că, dacă ai începe să vorbeşti, ai spune lucruri grele pe care le vei regreta mai apoi, de aceea îţi impui să rămâi surd şi mut la tot ce se petrece în jur.
Rac
Se naşte o tensiune neplăcută ori de câte ori intri în contact cu reprezentanţii instituţiilor statului. Birocraţia devine enervantă încât e şi normal să-ţi sară la un moment dat ţandăra şi să-ţi pierzi răbdarea, dar asta nu înseamnă că nervii tăi vor schimba cu ceva rezolvarea problemelor pentru care trebuie să baţi la uşa lor. Dimpotrivă: îi vor irita şi pe ei încât nu s-ar spune că vei primi documentul, aprobarea sau răspunsul de care ai nevoie.
Leu
Relaţia de iubire înfiripată nu demult evoluează foarte bine, spre o zonă care deja îţi dă speranţe şi mai mari că veţi forma în curând un cuplu cu tot ce înseamnă el! Eşti fericit, ai încredere în cel de lângă tine, şi când mai auzi de la cei din jur şi cuvinte de laudă la adresa omului pe care-l iubeşti sau poveşti care îl pun într-o lumină excelentă, cum să nu visezi şi mai departe? Vă susţineţi bine unul pe altul, primeşti din partea sa garanţii că şi el simte şi visează la fel ca tine, deci merită să te implici întru totul!
Fecioara
Starea ta psihică nu e tocmai bună, eşti influenţat de cineva trist din anturaj care te acaparează cu probleme sale. Pentru că te regăseşti, cumva, în frământările sale actuale, aluneci încet spre aceeaşi zonă emoţională negativă: depresie, teamă, nemulţumire, tristeţe. Dacă starea ta e direct legată de poveştile lacrimogene ale celui din faţa ta, prefă-te că nu le auzi sau măcar nu mai încerca să te pui mereu în pielea lui.
Citeste mai multe pe jurnalul.ro
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu