Cu ocazia zilei de 1 Iunie, astrologul DCNews precizează cum sunt copiii, în funcție de zodie.
Berbec
Copilul născut în acest semn vrea să fie primul, nu ascultă de nimeni, se plictisește repede și este încăpățânat. Este atras de orice competiție, sport, de victorie și nu reacționează bine atunci când este pe locul doi. Independența sa îți va da mari bătăi de cap, însă îl vei adora atunci când vei observa că te poți baza pe el.
Taur
În primii ani de viață va fi mai molcom, blând, răbdător, calm. Își va crea atașamente de lucruri, oameni, cuvinte. Nu concepe să piardă ceva. Cel mai gurmand, dar și cel cu simțul estetic cel mai pronunțat. Are propriul ritm, deci nu te supăra pe el dacă nu se mișcă așa repede precum ți-ai dori.
Gemeni
Curiozitatea a fost creată pentru acest copil! Vrea să experimenteze multe, va vorbi destul de repede și se va mișca precum un titirez. Vei avea senzația că trece superificial de la o activitate la alta, însă el doar se plictisește și învață să se adapteze.
Rac
Cu cât îl vei răsfăța mai mult, cu atât se va desprinde mai greu de tine. Este un copil mămos, sensibil, vulnerabil, căruia îi va fi dor de tine deși ești plecat de doar cinci minute. Vei observa că este mai rușinos și că se simte cel mai bine acasă la el.
Leu
Vei auzi foarte des pronumele “eu” de la acest nativ, dornic să iasă în evidență încă din primii ani. Se va lăuda, va dori doar lucruri de calitate și frumoase, nu va accepta să îl ignori și se va supăra imediat. Are nevoie permanentă de validare.
Fecioară
Va fi un copil mai timid, vrednic, ordonat, organizat și modest. Deși va comenta des la masă, să știi că nu are pretenții mari. Îi place să schimbe, să eficientizeze și să se simtă util. Va învăța repede să spele vasele, să se ocupe de curățenie, dar și de alte treburi ale casei.
Balanță
Vrea să fie frumos îmbrăcat, apreciat și complimentat. Îi va fi frică de singurătate, dar și de conflicte. Evită să te cerți cu cineva în prezența lui. Îi este necesar un mediu echilibrat, în care să nu existe vorbe urâte, gesturi brutale. Va învăța singur bunele maniere.
Scorpion
Introvertit, cu un spirit de observație fantastic, invidios, dar și foarte ușor de rănit. Se teme de abandon, de trădare sau de promisiuni deșarte. Are o memorie extraordinară mai ales în ceea ce privește greșelile altora față de el. În plus, se va comporta precum un detectiv.
Săgetător
Îi place să fie în compania celorlalți, să practice sporturi, să îl duci în călătorii, să îi prezinți religiile sau să purtați discuții despre viață. Va fi destul de curios și va specula absolut orice.âVa fi precum un mic judecător, îți va reproșa orice nedreptate.
Capricorn
Cuminte, înțelegător, înțelept și foarte organizat. Ca să nu mai spunem de răbdarea uimitoare pe care ți-ai dori-o și tu. Nu apreciază lucrurile de pe o zi pe alta și nici copiii care nu sunt ambițioși. Are clipe în care vrea să stea singur.
Vărsător
Încă de mic se va opune oricărei reguli. Pentru el nu există “că așa se face”. Este prietenos și foarte independent. Îi va păsa de cei suferinzi și va încerca să creeze o lume mai bună. Va fi destul de rebel și diferit față de copiii din jurul său.
Pești
Foarte sensibil, generos și foarte milos. Va fi în stare să își sacrifice propriile jucării pentru alți copii mai amărâți. Va deborda de creativitate și imaginație, dar există riscul să fie și foarte ușor influențabil. Deci va avea nevoie să îl înveți să fie și mai pragmatic.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu