Având în semnul Peștilor atât pe Venus, Micul Benefic, cât și pe Marte, Micul Malefic, te întrebi ce poate să iasă din asta, în ceea ce privește dragostea. Ei bine, ar trebui să fii atent pentru că este o perioadă destul de înșelătoare și iluzorie, însă asta nu înseamnă că nu îți poți găsi marea dragoste sau că nu poți iubi la intensitate maximă, din contră.
Venus este planeta iubirii, frumuseții, plăcerii și banilor. Arată modul în care exprimăm afecțiunea, de cine suntem atrași și de propria noastră atracție pe care o exercităm asupra celorlalți. Practic, semnul lui Venus ne arată ce ne face fericiți în dragoste.
Marte este planeta care guvernează modul în care îţi desfășori activitatea și ce anume te motivează cu adevărat. Putem spune că Marte îți oferă indicații despre tipul de combustibil care te pune în mișcare. Aceste cunoștințe te pot ajuta să îţi sporeşti energia și să îţi ușureze viața.
Semnul Peștilor este cel al iubirii necondiționate, al viselor/visurilor, al spiritualității, sacrificiului, dependențelor, înstrăinării, abandonului, imaginației, confuziei, sensibilității, misterelor, al evadării.
Avem în această perioadă, de fapt, patru planete în semnul Peștilor, adică un stellium - după cum explică astrologul Daniela Simulescu despre abandonarea luptelor inutile cu stellium în Pești aici.
Simțim nevoie să renunțăm și să ne vindecăm, deci este o perioadă excelentă pentru a lăsa în urmă iubirile toxice, relațiile care ne fac rău, relațiile în care simțim că ne sufocăm și nu putem evolua din cauză că ne țin pe loc.
Revenind la Venus și Marte în Pești până pe 2 mai, iată că avem șansa să iubim nelimitat, să fim mai aproape de ceilalți, să reconstruim, să dizolvăm și să lăsăm în urmă ce a fost toxic, dar mai ales să vindecăm și să ne vindecăm.
Avem șansa să ne întoarcem către noi înșine, să privim înăuntrul nostru și să ne redescoperim, acceptând tot ce a fost dificil, acceptând toate traumele prin care am trecut. Primul pas către vindecare este acceptarea, însă elementul-cheie al întregii luni și de ce nu, al întregii lumi este iubirea, iar iubirea nu poate să înceapă decât din interiorul nostru.
Cu Venus în Pești ne adaptăm și vrem să ne contopim cu ceilalți, cu universul. Dacă la nivel mondial vorbim de compasiune, dar și de riscuri și negocieri, la nivel personal putem pluti într-o oază de liniște și dăruire. Avem parte de romantism la cote uimitoare, ne vom uita la filme de dragoste.
Marte în Pești ar putea acționa precum un „bisturiu al sufletului” care să ne ajute să mai retezăm ce nu ne face bine, să rupem, să distrugem ceva ce nu funcționează și să o luăm apoi de la capăt.
Citește mai departe pe astrosens.ro>>
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Roxana Neagu