Daniela Simulescu, astrolog DCNews și redactor-șef Astrosens.ro, ne oferă, în premieră, primele previziuni astrologice pentru toamna acestui an.
După o vară plină de peripeții, mai ales din cauza retrogradării lui Mercur din august, iată că toamna va avea o aromă specială, din punct de vedere astrologic. Ne așteptă trei eclipse: două de Lună(18 septembrie și 17 octombrie) și una de Soare(2 octombrie). Și cum acestea se petrec pe axa Berbec-Balanță și vor fi acompaniate de Lilith, relațiile vor fi în atenția astrelor. Sau altfel spus, toate parteneriatele, atât cele profesionale, cât și personale. Inclusiv ideea de pace se va reforma. Vor apărea alianțe la care nu s-ar fi gândit nimeni.
Saturn își va menține retrogradarea în Pești pe durata întregii toamne, deci pregătiți-vă de pe acum să vi se spargă precum baloanele de săpun idealurile care nu vă pot aduce nimic bun.
Pe 2 septembrie, Pluto se va întoarce pentru scurt timp în Capricorn, special pentru a închide unele situații apărute din 2008 încoace. Mai ales pentru semnele cardinale: Berbec, Rac, Balanță, Capricorn.
Retrogradarea lui Jupiter în Gemeni, după 9 octombrie, ne va arăta că, dacă alergăm după doi iepuri, să nu avem așteptări prea mari. Și să înțelegem că este nevoie de ajustarea sau renunțarea la unele dintre multiplele planuri. Acest aspect va aduce numeroase lecții pentru patru zodii: Gemeni, Fecioară, Săgetător și Pești.
Venus va tranzita Balanța, Scorpionul și Săgetătorul. Trei semne care o vor face să treacă inima noastră de la extaz la agonie.
Și chiar dacă Mercur va fi în mers direct, să nu uitați că efectele retrogradării se vor duce până la finalul lunii septembrie. Cu alte cuvinte, multe dintre problemele pentru care nu ați găsit soluții în august, vor fi rezolvate în prima lună de toamnă.
Septembrie va fi luna recoltei și a optimizării, octombrie cea a încheierii unor capitole importante, iar noiembrie luna în care vom fi obligați să ne recuperăm stima de sine.
Berbec/Ascendent în Berbec
În prima parte a toamnei, așteaptă-te la multe evenimente în familie! Sau la schimbări serioase în gospodărie. Este nevoie de îmbunătățiri sau chiar de o mutare. Cert este că vei dori noi condiții și confort. Pluto se va întoarce în casa carierei, deci vor urma decizii radicale în acest sens.
Taur/Ascendent în Taur
Tema principală va fi cea a banilor. De ce? Jupiter va retrograda la un moment dat în casa a doua, cea a finanțelor. Înseamnă că va trebui să negociezi din nou, să îți ceri drepturile și să ai mai multă grijă de bugetul tău. S-ar putea ca, încă de pe acum, să cheltuiești mai mult decât trebuie.
Gemeni/Ascendent în Gemeni
Saturn va rămâne retrograd în casa carierei. Deci responsabilități în plus și va părea că nu îți apreciază nimeni eforturile. Dar adevărul este că ai parte de un proces de maturizare pe plan profesional. Când nu te aștepți, atunci vin veștile bune. Important este să crezi în tine și să ai răbdare! Nu uita că îl ai pe Jupiter de partea ta!
Citește continuarea pe Astrosens.ro.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu