Hramul Bisericii Parohiei "Sfântului Voievod Neagoe Basarab", sărbătorit în Arhiepiscopia Târgoviștei

Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Nifon a săvârșit, cu prilejul hramului, marți, 26 septembrie 2023, Sfânta Liturghie în biserica Parohiei Sf. Voievod Neagoe Basarab din Municipiul Târgoviște.

Înaltul Ierarh a fost însoțit de un sobor de preoți și diaconi, din care au făcut parte: Părintele Vicar Eparhial, Părintele Secretar Eparhial și Părinți Consilieri de la Centrul Eparhial.

La acest eveniment au luat parte numeroși credincioși din Municipiul Târgoviște și din localitățile învecinate, precum și oficialități locale și județene, dintre care: Antonel Jîjîie, vicepreședinte al Consiliului Județean Dâmbovița,  Claudia Gilia, pPrefectul județului, dar și  Daniel Cristian Stan, primarul municipiului Târgoviște, împreună cu conducerea instituției. De asemenea, au mai fost prezenți: dr. Claudiu Dumitrescu, directorul Spitalului Județean Târgoviște și  dr. Mihaela Anghelescu, coordonatoarea activităților medicale de la Centrul Socio-Cultural Creștin al Parohiei Sf. Voievod Neagoe Basarab din Târgoviște.

În cuvântul său, Înaltpreasfinția Sa a evocat personalitatea complexă a Sfântului Voievod Neagoe Basarab, cel mai cunoscut ucenic al Sf. Ier. Nifon, Patriarhul Constantinopolului și Mitropolitul Țării Românești, adevărat erou al credinței, care a lansat conceptul rezistenței prin cultură în fața vitregiilor vremurilor și a susținut activitatea pastoral-misionară a Bisericii Ortodoxe, ctitorind și ajutând numeroase lăcașuri de cult. De numele său se leagă lucrarea intitulată „Învățăturile către fiul său Theodosie”, prima carte fundamentală a culturii noastre, promovarea bunei colaborări dintre Biserică și Stat („simfonia bizantină”), sprijinirea tipăririi Tetraevangheliarului de către Ieromonahul Macarie (1512), precum ctitorirea istoricei Catedrale din Târgoviște.

Reamintim că, la inițiativa Mitropolitului Nifon, Editura Arhiepiscopiei Târgoviștei a publicat, de-a lungul timpului, câteva volume ce-i sunt dedicate Sfântului Voievod și anume: „Neagoe Basarab, Domnitorul Ţării Româneşti (1512-1521) - argumente pentru canonizare”, 2008; „Slujba Sf. Voievod Neagoe Basarab”, 2009; „În slujba Bisericii şi a neamului românesc”, cu ocazia împlinirii a 500 de ani de la urcarea pe tronul Ţării Româneşti a voievodului Neagoe Basarab (1512-1521), 2012 și „Sfântul Neagoe Basarab – voievod al culturii ortodoxe românești - 10 ani de la proclamarea locală a canonizării sale”, 2019.

Menționăm că în cadrul Parohiei Sf. Voievod Neagoe Basarab din Municipiul Târgoviște funcționează Centrul Socio-Cultural creștin, ce cuprinde un cabinet de recuperare medicală, înzestrat cu aparatură de calitate, personalul fiind instruit să asigure tratamente complexe, spre binele celor în suferință.

Vezi și: Părintele Arhiepiscop și Mitropolit Nifon la târnosirea bisericii  Costișata din comuna Bezdead

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel