Hrebenciuc: Întâlnirea cu Taplin a fost oficială, la mine în birou, iar cu Udrea nu m-am văzut

hrebenciuc
hrebenciuc

Deputatul PSD Viorel Hrebenciuc a declarat, luni, că nu s-a întâlnit cu Elena Udrea în 2007, înainte de suspendarea şefului statului, iar cu Mark Taplin s-a întâlnit, oficial, în biroul său de la Camera Deputaţilor.

Hrebenciuc a precizat că informaţia că s-ar fi întâlnit cu Udrea, înaintea suspendării lui Traian Băsescu, în 2007, este falsă, scrie Mediafax.

"Nu m-am întâlnit cu Udrea atunci, nu ştiu de unde a apărut informaţia asta, pentru că nu este adevărată. Nu m-am întâlnit cu Udrea, cu atât mai puţin la un restaurant", a precizat fostul lider al deputaţilor PSD.

Hrebenciuc a relatat că întâlnirea din 2007 cu Mark Taplin a avut loc în biroul său din Camera Deputaţilor , având un caracter oficial.

"Întâlnirea cu Taplin a avut loc la mine în birou, la Parlament. A fost o întâlnire oficială, astfel de întâlniri cu liderii de grupuri erau normale. Nu m-am dus eu cine ştie unde să sparg uşile ca să le spun nu ştiu ce lucruri", a explicat el.

Viorel Hrebenciuc a mai precizat că rezervele pe care le-a exprimat în legătură cu suspendarea lui Traian Băsescu erau normale din punct de vedere politic.

"Acelea au fost, atunci, analizele mele şi părerile mele. În rest, nu am ce să comentez. Se ştie că au existat mai mulţi oameni în PSD care şi-au exprimat rezerve faţă de suspendarea lui Băsescu, chiar oficial", a mai afirmat fostul lider de grup al PSD.

Viorel Hrebenciuc le-ar fi spus oficialilor de la Ambasada SUA la Bucureşti, în aprilie 2007, că avea rezerve privind suspendarea preşedintelui Traian Băsescu şi că a încercat să o evite, precizând că s-a întâlnit cu Elena Udrea la un restaurant, dar a fost refuzat, potrivit unei telegrame WikiLeaks.

Potrivit documentului redactat de Mark Taplin, fost adjunct al ambasadorului, în cursul unei întâlniri avute la 17 aprilie 2007, Hrebenciuc a confirmat că, deşi tabăra anti-Băsescu are voturile necesare pentru suspendarea preşedintelui, încă există îndoieli în PSD dacă să continue sau nu cu procedura, în special din partea "Grupului de la Cluj" (din care fac parte Ioan Rus, Vasile Dâncu şi Vasile Puşcaş), care par să lucreze cu fostul ministru de Interne al PD Vasile Blaga pentru a bloca suspendarea, se arată într-o telegramă transmisă la Washington, obţinută de WikiLeaks şi publicată pe site-ul revistei Kamikaze.

Potrivit documentului diplomatic, Hrebenciuc a mai afirmat atunci că PNL era chiar mai hotărât decât PSD să-l înlăture pe Băsescu. El a spus că a aflat de la contacte din PNL că liberalii se temeau că PSD ar putea renunţa la suspendare.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel