HTC 10 și HTC Vive, produsele câștigătoare din cadrul Premiilor EISA

EISA, Asociația Europeană de Imagistică și Sunet (www.eisa.eu), anunță câștigătorii Premiilor Europene 2016-2017. Experți tehnicieni ai 45 de reviste de specialitate din 23 de țări europene au votat 59 de produse ca fiind cele mai bune din categoria lor la nivel european, precum SMART TV, DIFUZOR, CAMERĂ FOTO COMPACTĂ PENTRU CĂLĂTORII și CĂȘTI AUDIO MOBILE.

De peste 30 de ani, EISA selectează produsele inovatoare și de cea mai nouă generație pentru a primi prestigioasele sale Premii EISA. Premiile sunt acordate de un juriu format din specialiști, acoperind întreg spectrul de categorii fotografice și de larg consum, inclusiv Audio & Home Theatre, Electronice pentru Automobil, Foto, Video și Dispozitive Mobile.

Un secret al succesului Premiilor EISA este abilitatea acestora de a evolua odată cu tendințele și tehnologiile mereu în schimbare din lumea electronicelor de larg consum, motiv pentru care categoriile includ și CĂȘTI VR și PLAYER ULTRA HD. Pentru a primi un Premiu EISA, produsele sunt supuse unui proces de jurizare robust, riguros și exhaustiv, ce implică două stadii. Mai întâi, produsele sunt testate intens în cadrul unităților de testare ale revistelor membre EISA. Produsele care trec de acest stadiu sunt deja printre cele mai bune din Europa. Al doilea stadiu se desfășoară în cadrul Adunării Generale anuale EISA, unde un proces democratic de vot oferă un consens pan-European al excelenței, determinând produsele câștigătoare. (Pentru mai multe informații, citiți mai jos secțiunea "Despre EISA").

Câștigătorii din acest an includ: SMARTPHONE-UL AVANSAT EUROPEAN 2016-2017: HTC 10 CASCA DE REALITATE VIRTUALĂ 2016-2017: HTC VIVE.

Ce este EISA?

EISA este cea mai mare organizație europeană de experți în domeniul tehnologiilor multimedia, care oferă un punct de vedere unic și global asupra pieței europene de electronice de larg consum. Timp de peste 30 de ani, Premiile EISA au oferit cele mai pertinente recomandări independente pentru achiziții în domeniul tehnologiilor de larg consum.

Cine acordă Premiile EISA?

Premiile EISA sunt alese anual de către Grupuri de Experți reprezentând cele mai importante 45 de reviste Foto, Video Home Theatre, Audio Home Theatre, Hi-Fi, Electronice pentru Automobil și Electronice Mobile din 23 de țări europene. Grupurile de Experți operează independent, dar au contract cu Asociația Europeană de Imagistică și Sunet. Doar o singură revistă din fiecare Grup de Experți poate reprezenta fiecare țară. Cum sunt nominalizate produsele pentru Premiile EISA? Experții tehnici din cadrul revistelor de specialitate ale fiecărui Grup de Experți produc în mod regulat rapoarte de testare obiective și detaliate asupra echipamentelor Foto, Video Home Theatre, Audio Home Theatre, Hi-Fi, Electronice pentru Automobil și Electronice Mobile. Fiecare revistă membră nominalizează o listă inițială restrânsă de produse ce vor fi discutate în cadrul sesiunilor de vot ale Grupurilor de Experți, care determină Premiile în timpul Adunării Generale Anuale EISA (AGM). 

Ce produse se pot califica pentru nominalizare?

Toate produsele – cu excepția celor care primesc premii pentru Realizare Tehnologică, Inovație sau Design – trebuie să fi fost disponibile pentru evaluarea detaliată prin testare a revistelor din fiecare Grup de Experți. Produsele sunt luate în considerare doar dacă au fost disponibile pentru testare detaliată înainte de data de 1 iulie, de către cel puțin cinci reviste membre ale unui Grup de Experți, în decursul anului pentru care se acordă premiul. Produsele premiate trebuie, de asemenea, să fie disponibile pentru vânzare către publicul larg în cel puțin 10 țări europene, nu mai târziu de data de 1 octombrie a anului pentru care se acordă premiul. Produsele premiate vândute pe bază de precomandă trebuie livrate clienților în decurs de două săptămâni de la comandă, până cel târziu pe data de 14 octombrie. (Procesul de precomandă se aplică doar produselor cu prețuri începând de la 5.000 de Euro.)

[citeste si]

Când sunt acordate Premiile EISA?

În fiecare an, Premiile EISA sunt prezentate în cadrul unei ceremonii oficiale, la care participă toți reprezentanții revistelor membre EISA. Președinții tuturor companiilor câștigătoare sunt, de asemenea, invitați oficial. În prezent, ceremonia are loc anual, în cadrul IFA Berlin, cel mai mare târg de electronice de larg consum din lume. Când vor raporta revistele EISA produsele câștigătoare? Fiecare revistă membră publică produsele câștigătoare din cadrul Premiilor Grupului său de Experți (Foto, Video Home Theatre, Audio Home Theatre, Hi-Fi, Electronice pentru Automobil sau Electronice Mobile) în numărul său datat din luna septembrie. Accesați www.eisa.eu/faq pentru mai multe detalii.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel