Huawei a dat o veste bună fanilor săi, anunțând că următoarele telefoane din seria Mate 40 vor fi dezvăluite pe 22 octombrie.
Conform The Verge, seria Mate a cuprins cele mai puternice telefoane inteligente provenite de la compania chineză, fiind mai ales orientată către utilizatorii care caută performanțe ridicate la un preț pe măsură. Chiar dacă nu există o dată concretă de lansare, zvonurile sugerează că Huawei va vinde atât un model Mate 40, cât și un model Mate 40 Pro.
Dispozitivul mai mare va avea ecran de 6,7 inch, în timp ce Mate 40 va măsura 6,5 inch. Prețurile vor varia între 1.200 euro și 1.300 euro, raportează Android Authority. Presa tehnologică observă și faptul că ar putea fi ultimele telefoane Huawei, cel puțin în viitorul apropiat, care vor mai dispune de procesorul Kirin.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu